Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
6 minute de relaxare reduc stresul cu 68%
Lectura este cea mai uşoară metodă de relaxare, doar şase minute fiind suficiente pentru a reduce nivelul stresului cu peste două treimi, potrivit unui studiu realizat de Mindlab International de la University of Sussex, informează theargus.co.uk. Lectura este o metodă mai eficientă pentru calmarea nervilor decât ascultatul muzicii, plimbările sau băutul unei ceşti de ceai. Psihologii susţin că aceste efecte benefice apar prin concentrarea centrilor nervoşi din creier asupra lecturii, iar plonjarea cititorului în universul literar contribuie la scăderea tensiunii din muşchi şi de la nivelul miocardului. Studiul a fost efectuat pe un număr de voluntari care au fost testaţi cu ajutorul unor metode de relaxare tradiţionale. Dintre toate aceste metode, lectura a fost cea mai eficientă, reducând stresul cu până la 68%. Ascultatul muzicii reduce stresul cu 61%, o ceaşcă de ceai îl diminează cu 54%, iar o plimbare pe jos contribuie la scăderea lui cu 42%.