Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Acces mai ușor la terapii pentru boli grave
Un act normativ care modifică şi completează OUG 77/2001 stabilește noi mecanisme care vor sta la baza încheierii contractelor cost-volum/ cost-volum- rezultat pentru medicamentele care deţin o decizie de includere condiţionată în Lista de compensate şi gratuite. „Noile reglementări vor asigura accesul pacientului la tratamentul cel mai bun din punct de vedere ştiinţific şi medical”, a declarat Sorina Pintea, ministrul sănătăţii, într-un comunicat de presă remis de Ministerul Sănătății.
Astfel, aceste noi reglementări vor asigura accesul pacienţilor cu afecţiuni grave (oncologice, boli rare, hepatită C, cardiovasculare, scleroză multiplă) la toate medicamentele destinate unei indicaţii terapeutice în concordanţă cu starea sănătăţii şi comorbidităţile acestor pacienţi, şi nu la un singur medicament, aşa cum era reglementat până în prezent.
Pentru pacienţi nu va exista nicio contribuţie personală, diferenţa dintre preţul de comercializare şi costul efectiv/pacient va fi acoperită de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă cu titlu de contribuţie trimestrială.