Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Beneficiile voluntariatului asupra sănătății
Oamenii implicați activ în acțiuni de voluntariat au o stare de sănătate mai bună decât cei care nu participă deloc în viața comunității, arată un studiu realizat în Belgia, pe un eșantion de 7.000 de persoane. Voluntarii activi au nevoie mai puțin de medicamente, au mai multă încredere în sine, se simt utili, apreciați, mai bine integrați în comunitate și simt că pot conta, la rândul lor, de sprijinul celorlalți, iar toate acestea le dau o stare de bine. În schimb, cei implicați mai puțin sau deloc în acțiuni de voluntariat se îmbolnăvesc mai des și chiar sunt mai expuși tentației de a consuma droguri, potrivit studiului realizat de Facultatea de Psihologie din cadrul Universității din Leuven, cu sprijinul mai multor organizații implicate în proiecte sociale și de sănătate.