Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
„Bucuria vindecării”, o nouă ediţie despre tratarea și prevenția cancerului la TRINITAS TV
La Opera Naţională Bucureşti a avut loc, în 30 septembrie 2024, evenimentul ce marchează cea de-a IV-a ediţie a emisiunii „Bucuria vindecării”, realizată de jurnalistul George Grigoriu şi care va fi difuzată lunar la TRINITAS TV, televiziunea Patriarhiei Române. Evenimentul este „organizat de Patriarhia Română, în cadrul protocolului de cooperare încheiat cu Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate pentru susţinerea pacienţilor cu afecţiuni oncologice”, potrivit organizatorului.
Emisiunea completează proiectul cu același nume desfășurat la Paraclisul Catedralei Naționale şi sunt invitaţi să participe toţi actorii implicaţi în sistemul de sănătate, personalităţi medicale, pacienţi. „«Bucuria vindecării», bucuria de a fi împreună, bucuria de a veni cu soluții, bucuria de a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor, bucuria de a fi alături de pacienți oncologici este un proiect unic în România, un proiect care reunește la un loc factorii decidenți, medicii și pacienți în același timp. Toate acestea într-un proiect mediatic care, de fapt, nu face altceva decât să continue un proiect social-filantropic început deja la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, și anume acela de a oferi suport oamenilor aflați în nevoie”, a declarat realizatorul şi moderatorul emisiunii, George Grigoriu, pentru TRINITAS TV.
Acesta a precizat că „această primă ediție sparge pe undeva gheața pentru că vom filma la Opera Națională București, partenerul nostru în acest proiect, alături de Casa Națională de Sănătate, un proiect care, așa cum spuneam, reunește pe aceeași scenă toți factorii implicați în ajutorarea celor care au nevoie de ajutor, care au nevoie să primească speranță, care au nevoie să învețe ceea ce înseamnă prevenția, care au nevoie de suport atunci când primesc un diagnostic oncologic și care au nevoie de o mână întinsă, de un sprijin, de un umăr pe care să-ți găsești alinarea atunci când te afli într-o astfel de situație”.
Prima ediţie „Bucuria vindecării”, emisiune al cărei producător este Alina Cândea, a fost difuzată joi, 26 septembrie 2024, la TRINITAS TV, de la ora 20:00. (I. N.)