Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Ce riscuri implică insomnia pentru cardiaci
Lipsa somnului ne poate îmbolnăvi, dar în cazul pacienților care au suferit un infarct sau au trecut printr-o intervenție de bypass coronarian, sau implant de stent, înseamnă un risc mai mare de noi evenimente cardiace care necesită spitalizare.
Insomnia afectează aproape jumătate dintre pacienții cu probleme cardiace și crește semnificativ riscul de apariție a unui atac de cord, accident vascular sau alt eveniment cardiac major, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Oslo, Norvegia, prezentat la congresul din acest an al Societății Europene de Cardiologie, pe tema prevenției în afecțiunile cardiologice.
Studiul cercetătorilor norvegieni a demonstrat că insomnia este legată de probleme cardiovasculare ulterioare, indiferent de factorii de risc, condițiile de sănătate coexistente și existența unor probleme de sănătate psihică. Sunt însă necesare cercetări suplimentare pentru a vedea dacă tratamentele pentru insomnie, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală sau aplicațiile digitale, sunt eficiente în cazul acestei categorii de pacienți, a precizat coordonatorul studiului, Lars Frojd, citat de US News.
Echipa sa a monitorizat un eșantion de peste 1.000 de pacienți cu vârsta medie de 62 de ani care suferiseră un atac de cord sau o intervenție pe cord. În cei peste 4 ani în care acești pacienți au fost monitorizați, 225 dintre ei au suferit în total peste 364 de evenimente cardiace majore, având nevoie de spitalizare pentru atac de cord, restabilirea fluxului sanguin blocat, accident vascular cerebral, insuficiență cardiacă, iar unii chiar au decedat.
După fumat și sedentarism, insomnia clinică este al treilea factor major de apariție a problemelor cardiace grave, în 16 la sută dintre cazuri. Practic, aceste probleme ar fi putut fi evitate dacă pacienții respectivi nu ar fi suferit de insomnie. (I. M.)