Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
Computer tomograf performant la Institutul „Socola”
Ministerul Sănătății a aprobat alocarea sumei de 1,9 milioane de lei pentru achiziționarea unui computer tomograf performant necesar desfășurării activității medicale la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași. Aparatul va fi achiziționat în urma unei proceduri de licitație, în conformitate cu legislația în vigoare. „Investiţia este necesară ţinând cont că foarte mulţi pacienţi ai institutului necesită investigaţii la computerul tomograf pentru stabilirea unui diagnostic precis. Pentru că investigaţia este foarte costisitoare, până acum aceasta se realiza cu precauţie din cauza fondurilor limitate. Achiziţionarea acestui dispozitiv va aduce economii la bugetul institutului în valoare de 600.000 de lei pe an”, a explicat, pentru Agerpres, dr. Gabriel Oprişanu, managerul unității medicale.



.jpg)