Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Dicţionar medical

Dicţionar medical

Data: 12 Mai 2008

- depistare antenatală: depistare a unei boli a fătului, înainte de naştere. Se realizează prin diferite metode:

- amniocenteza (prelevarea lichidului amniotic prin puncţie abdominală) dă posibilitatea să se depisteze antenatal anomaliile cromozomiale prin studierea cariotipului celulelor fetale, studierea A.D.N.-ului şi măsurarea unor enzime;

- biopsia vilozităţilor coriale constă în prelevarea unui eşantion de ţesut placentar pe cale vaginală sau abdominală, sub control ecografic sau endoscopic. Are aceeaşi importanţă ca şi amniocenteza, dar poate să se facă mai precoce şi furnizează rezultatele mai rapid;

- ecografia se bazează pe emisia de ultrasunete reflectate de ţesuturi şi analizate în funcţie de frecvenţa lor. Metoda ecografică permite vizualizarea fătului, măsurarea sa şi urmărirea creşterii sale, analizarea aspectului anatomic al eventualelor anomalii fetale, precum şi evoluţia lor pe parcursul sarcinii. Studiul comportamentului fătului (mobilitate, de exemplu) dă informaţii asupra stării bune a copilului;

- fetoscopia este practicată începând cu a 3-a lună, introducând un tub dotat cu un sistem optic pe cale abdominală, trecând prin peretele uterului până în punga amniotică. Acesta serveşte la căutarea, în special, a unor anomalii ale extremităţilor şi la realizarea unor biopsii cutanate;

- prelevarea de sânge fetal, practicată sub control ecografic, începând cu luna a 4-a de sarcină, permite depistarea infecţiilor fetale, analizarea sângelui fetal şi decelarea anomaliilor sangvine (anemie) şi a anomaliilor biologice (enzime hepatice, gaze din sânge). Unele analize sunt realizate azi plecând de la prelevarea sângelui matern, care permite, începând cu luna a 3-a, efectuarea unor diagnostice biologice, oferind rezultate comparabile şi fără risc pentru făt. În viitor, prelevarea de sânge matern va permite studiul celulelor fetale care au traversat bariera fetoplacentară şi care circulă în sângele matern.

Sinonim: diagonostic prenatal;

- depozit urinar: depozit format prin sedimentarea urinei. Studiul depozitului urinar serveşte la cercetarea celulelor, cristalelor sau germenilor patogeni. Este practicat pe urină proaspăt recoltată, conservată la rece şi centrifugată. Sinonim: sediment urinar;

- depresie: este o stare mentală caracterizată prin tristeţe patologică, durere morală, pesimism, autodevalorizare, dezinteres, anxietate, la care se asociază o încetinire psihomotorie şi simptome somatice (constipaţie, anorexie). Au fost descrise numeroase forme de depresie, în funcţie de aspectul clinic (intensitatea anxietăţii, preponderenţa simptomelor somatice) şi de etiologie (depresie endogenă, depresie de involuţie, depresie mascată, depresie nevrotică, depresie post-partum, depresie psihogenă, depresie somatogenă).