Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Dicţionar medical
- camptodactilie - camptodactilia reprezintă flexia ireversibilă a uneia sau a ambelor articulaţii interfalangiene la unul sau la mai multe degete. Cel mai adesea, camptodactilia are origine congenitală;
- cancer - boală care are ca mecanism o proliferare celulară anarhică, necontrolată şi neîntreruptă. Se menţionează, în Europa şi în America de Nord, predominanţa cancerelor de plămân, cauzate în proporţie de 90% de tabagism, a cancerelor colorectale, legate de alimentaţie şi cancerele de sân, cu cauze încă neclare. În Africa sunt frecvente cancerele de ficat în zonele endemice pentru hepatita B şi cancerele de col uterin în ţările în care natalitatea este ridicată, iar igiena este defectuoasă; - cancer al căilor biliare principale - acesta este o tumoră malignă care blochează scurgerea bilei la înălţimea canalului coledoc. Această tumoră antrenează un icter, o febră, mâncărimi şi dureri. Tratamentul este, în principal, chirurgical şi poate fi curativ sau paleativ. Sinonim: cancer de cale biliară principală; - cancer al intestinului subţire - cancerul intestinului subţire reprezintă o tumoră malignă a intestinului subţire, luând, de cele mai multe ori, formă de carcinom. Multă vreme fără simptome, un cancer al intestinului subţire poate să se manifeste printr-o melenă (scaun cu sânge), vizibilă sau nu, care, în timp, generează o anemie. Tratamentul este chirurgical. Prognosticul este în funcţie de tipul de tumoră şi de precocitatea diagnosticului. Sinonim: cancer intestinal, cancer de intestin subţire; - cancer al laringelui - tumoră malignă care se dezvoltă pe peretele laringelui. Semnul cel mai precoce este o alterare a vocii, aceasta fiind spartă sau răguşită. Apare apoi o jenă respiratorie şi o umflare a unuia sau mai multor ganglioni limfatici ai gâtului. Se pot folosi unul din cele trei tratamente: chirugia, radioterapia sau/şi chimioterapia. Sinonim: cancer de laringe, cancer laringian; - cancer al osului (cancer al oaselor) - reprezintă o tumoră malignă care se dezvoltă în interiorul unui os. Se clasifică în cancer primitiv şi secundar al oaselor. Cancerul primitiv al oaselor reprezintă un cancer situat în os sau la periferia sa imediată şi se dezvoltă plecând de la ţesutul osos, cartilaginos sau fibros. Cancerul secundar al oaselor este localizat la distanţă, în os şi reprezintă un cancer al altui organ. Tratamentul acestor cancere se bazează pe radioterapie, chimioterapie, hormonoterapie. Sinonim: cancer osos, cancer de oase; - cancer bucal - cancer care poate afecta buzele, limba, planşeul bucal, peretele intern al gingiilor şi, mai rar, palatul, sub forma unui carcinom. Cancerul de gură este destul de frecvent, reprezentând aproximativ 8% dintre cancere. Bărbaţii sunt mult mai des afectaţi decât femeile, mai ales după 50 de ani. Factorii favorizanţi sunt tutunul (65% dintre bolnavi sunt fumători), alcoolul, o proastă igienă bucală şi aparate dentare prost adaptate, care provoaca frecări cu mucoasa. Diagnosticarea unui cancer bucal se face prin biopsie. Cu cât diagnosticul este mai precoce, cu atât sunt mai mari şansele de vindecare. Sinonim: cancer al gurii, cancer al cavităţii bucale, cancer de gură.