Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Dieta de detoxifiere
În prag de primăvară, o dietă pentru detoxifierea organismului este bine venită. Nutriţioniştii sugerează că ar fi bine să urmăm acest regim într-un weekend, deoarece poate apărea senzaţia de oboseală.
Acest proces de purificare a organismului trebuie să se rezume la doar 2-3 zile, în care nu este indicat să luaţi alte produse pe bază de plante, care ar putea să interfereze cu bună funcţionare a ficatului sau a intestinelor. O asemenea dietă este menită să ofere organismului o şansă de a scăpa pentru câteva zile de toxinele care acţionează negativ asupra sănătăţii.
Este indicat consumul a cât mai multe lichide. Apa plată, sucurile naturale de fructe şi legume, ceaiuri cu lămâie şi miere sunt opţiuni excelente care pot ajuta la detoxifierea organismului.
Cocktail de fructe: o combinaţie de mere, ananas, pepene, struguri, mango, piersici, prune, guava. Este recomandat să fie îndepărtaţi sâmburii. Se amestecă sucul preparat din aceste fructe cu 1-2 linguri de miere şi se consumă imediat. Este recomandat să se prepare numai o cantitate pe care o putem bea imediat, deoarece nu trebuie ţinut la frigider (vitamina C este distrusă în contact cu lumina sau aerul). După preferinţă se pot adăuga cuburi de gheaţă sau morcovi şi sfeclă roşie.
Dacă nu puteţi rezista doar cu lichide pe toată perioada procesului de detoxifiere, optaţi pentru alimentele bogate în fibre. Cele mai bune surse de fibre sunt: fructele şi legumele proaspete, crude şi necurăţate de coajă, fructele uscate, pâinea din făină integrală, cerealele, ovăzul, orezul brun şi biscuiţii din făină integrală. Puneţi fructele uscate într-un vas cu apă fiartă şi lăsaţi-le să stea peste noapte până se înmoaie. Adăugaţi 2 linguri de miere de albine. Pentru micul dejun de detoxifiere se poate consuma terci de ovăz, iar pentru a-l face mai delicios adăugaţi fructe proaspete sau suc de fructe.
Această dietă de detoxifiere nu trebuie urmată mai mult de 3 zile şi numai în cazul în care nu vă confruntaţi cu diverse probleme de sănătate (probleme cu inima, ficatul, diabet). Nu vă extenuaţi în nici un fel în această perioadă şi evitaţi consumul de alcool, cafea, sucurile carbogazoase, ciocolata şi ţigările.