Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Doza a doua de vaccin nu trebuie amânată
După ce o serie de țări au amânat sau au luat în calcul amânarea administrării celei de-a doua doze în cazul vaccinului anti-COVID-19, producătorii farmaceutici Pfizer-BioNTech avertizează că întârzierea rapelului ar putea să nu mai ofere protecția dorită împotriva noului coronavirus. În România, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică au anunțat că va fi respectat termenul de 21 de zile între administrarea primei doze și a celei de-a doua, precizând că vaccinul este folosit în baza autorizației de punere pe piață, eliberată de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA). Această autorizație se bazează pe studiile clinice de fază 3, în care vaccinul a fost testat doar cu administrare în două doze. Modificarea regimului de administrare a vaccinului ar însemna utilizarea în alte condiții decât cele autorizate și nu ar putea fi făcută fără studii suplimentare acceptate de EMA. (I. M.)