Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
În ce condiții ne putem cumpăra medicamentele de pe internet
Cumpărăturile online au intrat deja în obișnuința noastră, dar e sigur să achiziționăm de pe internet și medicamentele? Pacienții trebuie să știe că numai farmaciile și drogheriile autorizate pot vinde „doctorii” online, iar de anul trecut există și cadrul legal necesar în România.
Este permisă vânzarea online doar a medicamentelor care se eliberează fără rețetă și în anumite condiții stabilite de Ministerul Sănătății. O listă a farmaciilor autorizate poate fi găsită pe pagina oficială a ministerului, pe care ar fi bine să o consultăm înainte de a ne cumpăra medicamente sau suplimente alimentare. Achiziționarea lor din surse neautorizate ne expune riscului de a cumpăra produse falsificate, neevaluate corespunzător în privința calității, siguranței și eficacității în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
La nivel mondial, mai mult de jumătate dintre medicamentele comercializate pe internet sunt contrafăcute, motiv pentru care sănătatea populaţiei este pusă serios în pericol. Cele mai frecvent falsificate erau, până de curând, medicamentele scumpe de tip „lifestyle”, precum hormoni, steroizi și antihistaminice. Fenomenul falsificării s-a extins, însă, și în cazul medicamentelor oncologice și al celor cu utilizare la scară largă, cum sunt antiviralele.
Pericolul utilizării medicamentelor falsificate provine din faptul că ele conțin ingrediente de calitate îndoielnică, ingrediente greșite sau în doze necorespunzătoare. În consecință, administrarea lor nu dă rezultate și chiar poate avea efecte secundare severe sau neprevăzute, iar unele pot avea interacțiuni periculoase cu alte medicamente pe care le ia pacientul.