Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Număr mare de viroze respiratorii în Galați
Conform centralizării Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați, în ultima săptămână de raportare, la nivelul întregului județ s-au înregistrat peste 2.800 de cazuri de viroze respiratorii şi pneumonii, cu peste 850 de cazuri mai mult decât în săptămâna precedentă. Categoria de vârstă cea mai afectată de viroze și pneumonii este cea a copiilor de la cinci la 14 ani. `În judeţul Galaţi, în acest sezon rece, s-a confirmat un singur caz de gripă, la sfârşitul anului trecut, o femeie de 38 de ani, care a şi decedat”, a declarat Liliana Moise, DSP Galaţi. În acest județ au fost imunizate antigripal, prin medicii de familie, 15.118 de persoane din categoriile ce beneficiază de vaccinare gratuită, iar în stoc mai sunt încă 1.682 de doze.
Și în județul Tulcea activitatea de vaccinare antigripală s-a desfășurat în mod susținut, 7.000 de persoane fiind imunizate până în prezent, în condițiile în care în ultima săptămână de raportare s-au înregistrat doar 588 de cazuri de infecții acute respiratorii. „La această dată, în cabinetele medicilor de familie din municipiu şi judeţ sunt disponibile, în vederea vaccinării gratuite a populaţiei la risc, un număr de 2.562 doze vaccin antigripal”, se arată într-o informare a DSP Tulcea.