Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Părinții tratează greșit febra și durerea copiilor
Potrivit unui studiu al Societății Naționale a Medicilor de Familie din România (SNMFR), 50% din părinții români tratează durerea și febra copiilor cu vârste între 7 și 12 ani cu medicamente ce nu sunt deloc recomandate acestei categorii de vârstă.
Tratamentele incorect administrate sunt cele aplicate în cazul infecțiilor respiratorii, afecțiuni aflate, de altfel, în topul celor mai frecvente cauze de îmbolnăviri la copii. Astfel, 88% dintre copii răcesc în fiecare an, iar circa 38% pot fi afectați de infecții respiratorii chiar și de trei ori pe an. Dată fiind frecvența ridicată a bolilor respiratorii, tratamentul în caz de răceală şi gripă sau dureri îi determină pe 50% din părinţii care au copii peste 7 ani să recurgă, frecvent, la medicamente nepotrivite, pe motiv că nu există opţiuni în materie de analgezice şi antipiretice special concepute pentru această categorie de vârstă. Astfel, doi din zece părinţi au declarat că sunt nevoiţi să le administreze copiilor tratamente pentru o categorie de vârstă mai mică.
În timpul episoadelor de răceală și gripă, principalele temeri ale părinților, cele care determină, de fapt, decizia de a administra adesea un tratament nu tocmai corect, sunt episoadele febrile, precum și iminența unei pneumonii, după cum se mai arată în studiul Ivox, realizat la solicitarea SNMFR. În astfel de cazuri, șapte din zece părinţi aleg să meargă cu copilul la control, la medicul de familie sau la medicul pediatru. Însă, aproape o cincime din părinţi (17%) le administrează copiilor medicamente deja „testate“, care au funcţionat şi în alte episoade de boală şi doar un părinte din zece încearcă, pe cât posibil, să îşi lase copilul să depăşească episodul de boală fără medicamente, preferând să îi administreze tratament doar dacă boala dă semne de înrăutăţire, mai arată studiul citat.
În ceea ce privește alegerea medicamentelor pentru tratament, 94% din părinți aleg medicamente doar la recomandarea medicului sau farmacistului, iar 10% aleg medicamentele fabricate sub o marcă de încredere. Studiul, intitulat „Care sunt temerile părinţilor cu privire la copiii lor“, a fost realizat pe platforma Ivox, la comanda SNMFR, pe un eşantion reprezentativ de 471 de părinţi din mediul urban și care au copii cu vârste între 7 şi 12 ani.