Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Platformă pentru donatori de sânge la Cluj
Peste 800 de donatori voluntari s‑au înscris, în interval de o lună de zile, pe prima platformă online a donatorilor de sânge din România, creată la Cluj. Aceștia sunt dispuşi să doneze sânge atunci când e nevoie de grupa lor sanguină. Platforma se numește www.donez450.ro și a fost inițiată de Roxana Sălăgean, preşedintele Asociaţiei Soft for Life. Aceasta are două componente: „comunitatea donatorilor, care îşi creează cont în aplicaţie, confirmând astfel că vor să primească notificări despre necesarul de sânge, şi partea dedicată centrelor de transfuzii, care pot vedea statistici pe grupele sanguine a celor înscrişi în aplicaţie şi vor putea trimite apeluri la donare sau mesaje informative. Notificările se trimit axate pe grupele de sânge de care este nevoie, astfel încât un utilizator va primi notificarea doar dacă aceasta se adresează grupei sanguine pe care şi‑a setat‑o”, a explicat Sălăgean. Aceasta a mai precizat că ţinta pentru acest an a aplicației este de a atinge 4.000 de utilizatori înscrişi.
Un alt soft dedicat donării de sânge, funcţional deja, este Registrul electronic al donatorilor de sânge şi componente sanguine, realizat de către Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Hematologie. Acesta din urmă reprezintă singura bază de date naţională, oficială, cuprinzând date ale donatorilor, prelucrate de centrele de transfuzie. Informaţiile cuprinse în registrul electronic sunt cu caracter confidenţial şi nu sunt divulgate.