Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Preparate de post cu sos de soia
Folosit de mii de ani în bucătăria asiatică, sosul de soia câștigă tot mai mult teren în bucătăria europeană. Conține procente considerabile de calciu, fier, zinc, magneziu, potasiu, fosfor, vitaminele B3, B6, potrivit specialiştilor. Se poate folosi în salate și platouri cu legume crude sau fierte, cartofi la cuptor, sushi, marinate, mâncăruri cu orez, supe etc.
Rețete
Orez cu legume şi sos de soia
Ingrediente: 2 morcovi, 2 cepe, 2 ardei capia, 1 zucchini, ardei chili după gust, 200 g ciuperci, 100 g orez, 40 g susan, 50 g mix de semințe, 2-3 căței de usturoi, 30 ml sos de soia, 25 ml ulei de măsline, 1 legătură ceapă verde, turmeric, sare şi piper după gust. Preparare: Se pune orezul la fiert 10-15 minute la foc mediu, amestecându-se din când în când, apoi se lasă la scurs, timp în care se taie legumele felii și fâșii subțiri; se pune tigaia pe foc și se căleşte ceapa în ulei, se adaugă usturoiul și apoi şi celelalte ingrediente, morcovii, ardeiul capia, dovlecelul, sarea, piperul, sosul de soia, ciupercile, ceapa verde; se lasă la gătit 4-5 minute, apoi se pun semințele și orezul. La final se adaugă turmeric, ardei iute după gust, se amestecă și se mai lasă 5-10 minute, după care se poate servi.
Mâncare de legume cu sos de soia
Ingrediente: 2 vinete mari, 2 dovlecei mari, 1 ceapă medie, 2-3 linguri ulei de măsline, 2-3 ardei roșii și galbeni, 4 roșii mari, 100 ml apă, 3-4 linguri sos de soia, pătrunjel, piper. Preparare: Se curăță ceapa și usturoiul, se taie ceapa julien şi usturoiul mărunt şi se călesc în 2-3 linguri ulei de măsline până se înmoaie; se spală vinetele și dovleceii (nu se curăţă de coajă), se taie cubulețe şi se pun peste ceapa și usturoiul călite; se călesc 2-3 minute şi se adaugă ardeii spălați, curățați şi tăiați fâșii subțiri; se amestecă și se lasă la foc mic 5 minute, după care se adaugă roșiile tăiate cubulețe și pătrunjelul tocat mărunt; se pun circa 100 ml de apă și 2-3 linguri de soia. Se acoperă tigaia cu un capac și se lasă mâncarea pe foc până ce legumele sunt pătrunse. La sfârșit se condimentează cu piper și se servește cu mămăliguță fierbinte.