Propolisul, un medicament miraculos

În zilele însorite de vară, dacă stăm în faţa unui stup de albine, putem observa, cu admiraţie, organizarea impecabilă a activităţii fiecărei albinuţe, cu călătorii febrile în căutarea florilor. După circa 12-16 minute de zbor din floare în floare, zburătoarele harnice se întorc la stup transportând încărcături masive de polen şi nectar pe care le depun, cu măiestrie, în celulele fagurelui. După o prelucrare de neegalată specializare, albinele lasă în stup o gamă largă de produse: miere, propolis, păstură, ceară, polen, venin şi lăptişor de matcă.

Astăzi încercăm să prezentăm propolisul ca un produs de o valoare terapeutică excepţională, fiind apreciat ca unul dintre cele mai eficiente medicamente găsite în natură.

Propolisul, numit şi „clei de albine“ sau „penicilină rusească“, este un produs apicol extrem de preţios. Constă dintr-un amestec de substanţe răşinoase, lipicioase, de culoare verde-brună sau cafenie, cu aromă plăcută de răşină şi balsamuri. Este prelucrat de albinele lucrătoare după colectarea unor produse biologice din cel puţin 20 de specii de arbori care produc secreţii răşinoase şi anume din mugurii unor copaci (plop, mesteacăn, arin, castan, fag, frasin, pin, brad), tulpini şi ramuri tinere, peţiolul frunzelor şi scoarţă (salcie, prun). La această materie răşinoasă, albina adaugă secreţiile glandelor salivare care conţin enzime, ceară şi alţi compuşi biochimici.

Atât culoarea, cât şi aroma şi compoziţia chimică a propolisului diferă în funcţie de speciile vegetale de pe care s-au colectat materiile prime. Culesul se face în zile călduroase, cu temperaturi mai mari de 200C, când produsul finit devine plastic.

De la un stup, apicultorii iscusiţi pot recolta o cantitate de 100-400 grame de propolis, în funcţie de zonă. Lucrarea constă din răzuirea de pe pereţii stupului a stratului de propolis care se păstrează, ulterior, sub forma unor bulgăraşi sau ca tinctură alcoolizată.

Efectele tămăduitoare ale propolisului au fost cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. În Egiptul antic, preoţii sacerdoţi îl foloseau la îmbălsămarea morţilor, asigurând păstrarea nealterată a mumiilor de-a lungul mileniilor.

În Grecia, filosoful Aristotel considera că propolisul este o „purificare a cerii“ şi îl recomanda ca remediu pentru contuzii şi plăgi supurânde.

Treptat, preparatul a intrat în folosinţa medicinii populare, deşi explicaţiile concrete asupra efectelor terapeutice au ajuns insuficient cunoscute de marele public, fiind păstrate în secret.

Propolisul conţine un puternic bactericid

Compoziţia chimică a fost studiată de multe instituţii ştiinţifice, care au căutat să explice proprietăţile terapeutice şi efectele manifestate într-o multitudine de afecţiuni maladive.

Analizele biochimice au pus în evidenţă un amestec complex de substanţe provenite din sursele vegetale care au fost colectate de albine. În propolis ar exista 55% răşini şi balsamuri, 25-30% ceruri, 10% uleiuri eterice şi aromatice, 5% polen. În cantităţi mai mici există aminoacizi, enzime, vitamine (A, B, D, E, PP), hormoni naturali, flavone, flavonoizi, acizi organici (cinamic, cafeic, ferulic), precum şi un complex de săruri minerale în care predomină Fe, Zn, Cu, Co, Mn, Mo, Al, Ca, siliciu, bariu, vanadiu, elemente care sunt implicate în desfăşurarea optimă a proceselor fiziologice ale organismelor umane şi animale. Merită amintit faptul că acidul ferulic este un puternic bactericid, distrugând germenii Gram-pozitiv şi Gram-negativ.

Cât priveşte efectele terapeutice ale propolisului, primele observaţii şi cercetări au urmărit să explice motivaţia pentru care albinele îl colectează din flora spontană.

S-a constatat că acest preparat este utilizat de albine pentru căptuşirea pereţilor stupului cu un strat lucios şi etanş care evită formarea curenţilor de aer în interior. Astfel se astupă toate crăpăturile din stup, se dezinfectează ramele destinate creşterii puietului şi se acoperă, cu un strat aseptic, corpurile unor dăunători intraţi în stup şi ucişi prin injectarea veninului de la albine.

Stratul de ceară care îmbălsămează cadavrele musafirilor nepoftiţi va feri stupul de infecţii şi va asigura o perfectă igienă a stupului datorită proprietăţilor antibiotice, antibacteriene şi cicatrizante. De altfel, cuvântul „propolis“ derivă din limba greacă şi înseamnă „partea din afara cetăţii“, legat de faptul că această substanţă are rol de pavăză împotriva agresorilor din afară, stupul fiind asemuit cu o adevărată cetate.

Datorită componentelor chimice multiple, propolisul este considerat cel mai preţios produs apicol, cu o mare diversitate de acţiuni terapeutice: bactericide, antiseptice, antivirale, antitoxice, antiparazitare, epitelizante, cicatrizante, antiinflamatoare, diuretice, analgezice, antitumorale, anticanceroase, regeneratoare şi stimulatoare ale sistemului imunitar. Prin aceste proprietăţi intervine pozitiv în ameliorarea şi vindecarea multor afecţiuni maladive, fizice şi psihice.

Acţiunea bactericidă şi bacteriostatică a fost dovedită prin culturi pe diferite bacterii (streptococi, stafilococi, Trichomonas, Klebsiella, Salmonella, Shigella, Proteus, Candida, Helicobacter pilori). Intervine şi în distrugerea unor paraziţi intestinali (Giardia). Prin studii moderne s-a testat sensibilitatea la propolis a circa 80 de microorganisme demonstrând că sunt distruse 21 specii de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite şi 30 tipuri de virusuri. Pentru aceste efecte, propolisul este apreciat ca cel mai puternic medicament antiinfecţios.

De remarcat că propolisul îşi păstrează nealterată capacitatea antimicrobiană spre deosebire de antibioticele de sinteză faţă de care bacteriile dezvoltă o rezistenţă treptată ceea ce face necesară introducerea periodică a unor noi produse. Alte cercetări au dovedit efectele anestezice excepţionale, de 3,5 ori mai mari decât ale cocainei şi de 5,2 ori mai mari decât ale novocainei.

Şedinţe de aerosoli cu tinctură de propolis pentru astmatici

Datorită proprietăţilor antibacteriene, antitoxice şi antiinflamatoare, propolisul s-a dovedit eficient în cel puţin 200 afecţiuni, fiind considerat ca cea mai puternică armă din arsenalul terapiei naturale. Prin efectele biostimulatoare şi bioregulatoare acţionează, în special, la nivelul nucleilor hipotalamici.

În tratarea bronşitei acute, broşietaziei, a astmului infecţios şi abcesului pulmonar se utilizează tinctura de propolis (30%) din care se iau câte 15-30 picături de 3 ori pe zi, înainte de mese, într-un păhărel cu lapte sau apă călduţă, într-o cură care durează până la vindecare. În astmul bronşic sunt deosebit de benefice şedinţele de aerosoli cu tinctură de propolis (15%), diluată cu apă în proporţie de 1 : 1; zilnic se fac câte 2 şedinţe cu o durată de 5 minute, urmate de odihnă 20 minute, într-o cură de 15-30 de zile.

În gripă, răceală, guturai, traheită şi laringită cronică se utilizează tinctura de propolis 20%, cu acţiune antivirală (20-30 picături diluate într-un păhărel cu apă sau lapte, de 2-3 ori pe zi, înainte de mese cu o oră). Cu această tinctură se face gargară, după care se înghite sau se fac inhalaţii dimineaţa şi seara.

Efecte deosebite se obţin în tratamentul emfizemului pulmonar, pneumonie, silicoză, tuberculoză pulmonară şi extrapulmonară. Se foloseşte tinctura de propolis 20% (câte 30 picături de 3 ori pe zi), inhalaţii de 2 ori pe zi sau un extract alcoolic de propolis cu miere de salcâm şi macerat de usturoi (125 g căţei tocaţi în 125 ml alcool 900 şi maceraţi timp de 10-15 zile).

Rol de reducere a colesterolului din sânge

S-au constatat efecte remarcabile asupra sistemelor capilare prin reducerea fragilităţii şi refacerea elasticităţii vaselor sanguine periferice datorită acţiunii vasodilatatoare produsă de prezenţa flavonozidelor naturale.

În cardiopatia ischemică şi angină pectorală, cu aritmii şi insuficienţă cardiacă, se recomandă tinctura de propolis (30%) luată intern de 2-3 ori pe zi, câte 10 picături, după mese, timp de 15 zile pe lună.

În tratarea hipertensiunii arteriale şi a aterosclerozei, cu reducerea cantităţii de colesterol din sânge este eficientă tinctura de propolis (20% în alcool 800) din care se iau câte 30 picături în puţină apă, în fiecare dimineaţă pe nemâncate, până la completa ameliorare a bolii.

Pâine cu propolis pentru tratarea ulcerului

La gastrite hiperacide şi ulcere (gastric şi duodenal) se pun 30 picături tinctură de propolis (20%) pe o felie de pâine albă şi uscată care se mestecă bine în gură şi se înghite pe stomacul gol, de 4 ori pe zi, având efecte cicatrizante şi de reglare a secreţiei sucurilor acide (de aceea nu se consumă fără pâine).

Efecte favorabile au fost menţionate în enterite, colite acute şi cronice, steatoză hepatică, colecistite cronice, hepatită, ciroze, boli virotice ale stomacului şi în stimularea secreţiei biliare. Se foloseşte tinctura de propolis (20%), dimineaţa pe stomacul gol, câte 30-40 picături. În durerile de stomac se iau câte 30 de picături tinctură în 100 ml lapte cald, dimineaţa pe stomacul gol. Se poate lua şi pulberea de propolis brut, măcinată fin, în doze de 10-20 g pe zi, cu o oră înainte de mese, până la vindecarea completă.

Efecte bune în afecţiunile maligne

În cancerul mamar, genital, hepatic, tiroidian, de colon şi în metastazele pulmonare se ia tinctura de propolis (20-30%) în doză de 30-50 picături înainte de mese, de 3-4 ori pe zi, într-o cură de lungă durată. Tratamentul cu propolis are efecte de blocare a celulelor maligne, măreşte capacitatea sistemului imunitar şi restabileşte echilibrul organic al bolnavilor de cancer. Tratamentul înlătură efectele nefaste ale aplicării radioterapiei în cancer.

În cancerul de piele se aplică o compresă cu tinctură de propolis care se ţine 60 de minute pe locul afectat după care se lasă pielea la aer timp de 30 minute şi se completează cu un strat subţire de unguent, aplicat pe plăcile canceroase.

În bolile reumatice, propolisul acţionează favorabil în reumatism acut, artroze, poliartrite reumatoide şi spondilită anchilozantă.

Alte indicaţii terapeutice

- În boli renale şi genitale

La tratarea prostatei şi a adenomului de prostată se suge propolis brut (câte 5 grame pe zi), timp de 30 de zile.

În uretrită cronică se utilizează tinctura de propolis (20%), luând câte 40 picături, de două ori pe zi, cu o oră înainte de mese.

În tumori vezicale, infecţii urinare şi tulburări de menopauză se foloseşte tinctura de propolis (20%), câte 10 picături dimineaţa pe nemâncate, într-o cură de lungă durată, chiar un an de zile.

În vaginite, leucoree, metrite ulceroase, eroziuni cervicale şi plăgi postoperatorii se foloseşte tinctura de propolis (20%) pentru tamponări zilnice, timp de 10-15 zile consecutiv.

- În boli ale cavităţii bucale şi ORL (nas, gât, urechi)

Propolisul este eficient în gingivite purulente şi sângerânde, stomatită, abcese paradontale, paradontoză incipientă, dureri de dinţi sau după extracţii, faringo-amigdalite, laringite, sinuzite, otită sclerozantă hipoacuzivă, rinite şi ozenă. Se recomandă propolis brut (5-20 g pe zi, mestecat în gură sau sugere), unguent în nas, spray-uri, aerosoli şi gargarisme.

La otită se aplică tinctura (câte 10 picături de 3 ori pe zi) în urechea bolnavă.

- În tratarea viermilor intestinali

Prezenţa protozoarului Giardia lamblia şi a altor paraziţi intestinali poate fi tratată cu tinctură de propolis (30%) timp de 20 de zile, luând câte 30 picături pe o felie de pâine, de 4 ori pe zi, înainte de mese. După o pauză de 10 zile se reia tratamentul pentru alte 20 de zile.

- Boli glandulare

Guşa tiroidiană endemică se vindecă cu propolis brut (25 g pe zi luat pe nemâncate).

- În afecţiunile dermatice

Propolisul s-a dovedit un bun stimulator al refacerii ţesuturilor afectate de răni vechi, eczeme, abcese, tăieturi, arsuri, acnee, coşuri, striviri, degerături, înţepături de insecte, răni provocate de arme de foc precum şi pentru cicatrizarea operaţiilor. Aceste efecte sunt datorate conţinutului bogat în flavonoizi. Se aplică tamponări locale sau comprese cu tincturi de propolis 20% (chiar dacă produce usturimi), precum şi unguent de propolis (20% în vaselină).

La herpes, furuncule şi ulcere varicoase situate pe gambă se fac comprese zilnice cu tinctură de propolis 20%, folosind un tampon de vată sau pulverizare fină în zona ulcerată. Spre periferia rănii se aplică unguentul de propolis (20% în vaselină) timp de 4-12 săptămâni, până la cicatrizarea şi vindecarea completă.

La bătături şi negi se aplică, sub formă de pansament, o bucată de propolis topită la foc mic, astfel ca după câteva zile să cadă atât scoarţa rănii, cât şi rădăcina.

În alopecie se fac frecţii zilnice cu tinctură urmate de masaje energice cu unguent (30%) timp de 10-15 zile.

În tratarea fisurilor anale şi hemoroizilor se utilizează unguent de propolis cu care se unge zona respectivă de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, astfel ca după circa două săptămâni să dispară durerea, mâncărimea sau sângerarea.

Tuberculoza pielii se tratează cu alifie salicilată care conţine 50% propolis înlocuită, treptat, cu alifie pură de propolis, aplicată sub leucoplast sau sub hârtie cerată, astfel ca după 1-2 luni să aducă vindecarea.

În legătură cu afecţiunile pielii s-a constatat că diferite forme de propolis protejează organismul uman împotriva radiaţiilor Roentgen şi a altor radiaţii.

▲ Preparatele din propolis

În funcţie de natura afecţiunilor maladive, propolisul se utilizează sub diverse forme:

- tinctura de propolis: se iau 20-30 g propolis brut la 100 ml alcool 900, se lasă la macerat, în întuneric, cu agitare zilnică timp de 7 zile, se strecoară în sticluţe de culoare închisă şi se consumă câte 30-50 picături puse pe o felie de pâine sau în miere, de 2-4 ori pe zi, cu o oră înainte de mese. Nu se recomandă diluarea cu apă deoarece anumite substanţe din compoziţia propolisului precipită în contact cu apa devenind insolubile şi trec prin organism fără efect;

- extract alcoolic de propolis: se iau 150 g propolis brut pulverizat fin care se pune la macerat, în întuneric, cu un litru alcool 900, agitând zilnic. După 7 zile se strecoară prin tifon şi se trece în sticluţe brune pentru păstrare timp îndelungat. Se consumă câte 20-40 picături în 100 ml lapte sau apă caldă, cu o oră înainte de mese. Are efecte în reglarea tensiunii arteriale. Pusă pe gingia dureroasă sau pe măseaua cariată alină durerea şi împiedică infecţia;

- apa de propolis: se prepară din 5 linguriţe tinctură de propolis la 200 ml apă rece; are efecte excelente în combaterea stomatitelor şi a cariei dentare (prin clătirea gurii) şi în tratarea unor afecţiuni genitale la femei (leucoree, cervicită);

- spray de propolis: se pulverizează de la distanţa de 10-15 cm în tratarea unor afecţiuni externe (ulcer varicos de gambă, plăgi, eczeme, arsuri, leziuni cutanate, keratodermii, leziuni);

- miere propolizată: se combină o linguriţă de tinctură de propolis cu 3 linguriţe de miere. Se recomandă la copii câte ½ lingură de 3 ori pe zi pentru întărirea sistemului imunitar şi pentru combaterea infecţiilor respiratorii şi intestinale. Adulţii anemici vor lua câte o lingură de 3 ori pe zi ca biostimulator, mărind rezistenţa fizică şi înlăturând oboseala;

- sirop de propolis: se prepară dintr-o linguriţă propolis brut mărunţit în 250 ml apă care se fierbe până când lichidul scade la jumătate; se strecoară, se îndulceşte cu 2 linguri de miere şi se consumă cu mare eficacitate în combaterea tusei (3 linguriţe pe zi);

- unguent de propolis: peste 50 grame untură încinsă la foc mic se pun 3 linguri tinctură de propolis şi o bucată de ceară de mărimea unei alune; se amestecă bine timp de 10 minute, se ia de pe foc şi se amestecă în continuare până la întărire. Preparatul se păstrează în frigider şi se foloseşte în tratament extern pentru vindecarea unor răni uşoare, eczeme, arsuri şi contuzii;

- propolis brut: o bucată de propolis de mărimea unei alune se suge în gură, ca pe o bomboană sau gumă de mestecat, astfel ca principiile active să aibă efect local. Se recomandă în infecţii la nivelul gurii, în faringite şi amigdalite. Faptul că aderă puternic pe dantură este un inconvenient şi necesită o spălare repetată;

- pulberea de propolis: se obţine prin răzuirea propolisului brut şi se păstrează într-o cutie închisă ermetic pentru a fi utilizată în tratarea rănilor şi arsurilor mari.

▲ Clei pentru lustruirea instrumentelor muzicale

Sub forma unui clei se foloseşte la prepararea unor produse medicamentoase (unguente, paste, extracte, emulsii, tincturi) şi a unor lacuri superioare folosite pentru lustruirea instrumentelor muzicale din lemn (viori, violoncele) şi a mobilei. Domeniile de aplicare sunt foarte diverse: chirurgie, dermatologie, stomatologie şi ginecologie datorită proprietăţilor bactericide, bacteriostatice, anestezice, cicatrizante şi antiradiante.