Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Răspundem cititorilor: Propolisul, eficient în cazul arsurilor provocate de soare
Marina P., Suceava: „Ce tratamente naturiste sunt indicate în caz de insolaţie?”
Prof. Constantin Milică: Pacientul cu simptome caracteristice de insolaţie va fi trecut la umbră sau într-un spaţiu răcoros, evitând razele directe ale soarelui. Aici va fi dezbrăcat, pentru ca pielea să intre cât mai mult în contact direct cu aerul. Corpul va fi aşezat în poziţie culcat, cu capul şi picioarele uşor ridicate, deoarece pot să apară ameţeli din cauza vasodilataţiei periferice şi cutanate. Tot corpul pacientului trebuie răcorit cu apă rece, de preferat prin pulverizare sau cu ajutorul unui burete sau prosop umed, aplicate la nivelul capului, pe frunte, tâmple şi ceafă, precum şi pe piept, pentru a reduce edemul cerebral şi pentru a scădea temperatura corpului. Pacientul trebuie să bea 2-3 litri de apă minerală, sucuri naturale, supe de legume şi ceaiuri, pentru a înlocui fluidele şi mineralele pierdute prin transpiraţie. Se consideră că s-au consumat suficiente lichide dacă pacientul urinează la fiecare 2-4 ore şi dacă urina are culoarea normală. Deşi pacientul se simte bine după câteva ore, rehidratarea completă pe cale orală se realizează abia după 36 de ore. Copiii cu insolaţie vor trebui să bea lichide chiar dacă nu solicită. Dintre plantele medicinale cu efecte protectoare împotriva razelor solare şi de tratarea a afecţiunilor cutanate pot fi menţionate ceaiul verde, gălbenele, Aloe vera, fructe de păducel, frunze şi fructe de afin, frunze de urzică, păpădie şi scoarţă de salcie, din care se consumă câte 2-3 căni pe zi, cu 200-250 ml decoct.
În tratamentele externe se recomandă:
- duşuri călduţe sau băi generale, în care se adaugă bicarbonat de sodiu (o cană la cadă) sau amidon şi făină de orez (jumătate de cană la cadă); baia va dura 15-20 de minute, apoi se şterge pielea prin tamponare, cu un prosop moale. Pielea încă umedă va fi pudrată cu mălai şi se va unge cu ulei de măsline;
- comprese cu apă rece sau cu gel de Aloe, ceai din rădăcini de nalbă-mare, seminţe de gutui, lapte degresat sau iaurt, cu care se umezeşte un prosop moale, aplicat pe arsuri timp de 20 de minute. Dacă arsurile sunt pe pleoape, se pun comprese reci cu muşeţel sau gălbenele;
- cataplasmele se prepară cu cartofi raşi, frunze de varză zdrobite, cantităţi egale de mălai şi tărâţe de grâu, aplicate pe cap, torace şi pe pielea arsă de soare. Pentru calmarea usturimilor, se aplică o cataplasmă cu petale de trandafir în oţet de mere;
- ungerea arsurilor cu propolis, ulei de lavandă, ulei de salvie, de măsline sau de cocos, după care se fac spălături cu infuzie de muşeţel, coada-şoricelului, sunătoare sau muguri de plop.