Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Recomandări pentru pacienții cu transplant
Pentru persoanele care au trecut printr-un transplant sau sunt pe lista de așteptare pentru o astfel de intervenție, vaccinarea reprezintă singura modalitate de a reduce semnificativ riscul de deces în caz de infectare cu noul coronavirus, atrag atenția medicii specialiști. Semnalul lor vine după cazul unui bărbat de 38 de ani, cu transplant de rinichi, ajuns în stare gravă la spital după ce a fost diagnosticat cu COVID-19 şi pentru a cărui viaţă luptă acum medicii de la Spitalul C.I. Parhon din Iaşi. Bărbatul nu este vaccinat și a susținut că nu crede în existența COVID-19. Potrivit specialiștilor citați de televiziunea națională, pacienții care așteaptă un transplant se pot vaccina, iar cei care au trecut deja printr-o astfel de intervenție se pot vaccina după 6 luni de la transplant. (I. M.)