În cabinetul de pediatrie, când vorbim despre sănătatea copilului, discuția se rezumă adesea la alimentație, vaccinuri, infecții sau dezvoltare. Mai rar ne gândim că un lucru atât de simplu precum somnul are
Sistem național de verificare a medicamentelor, din 2019
Organizaţia de Serializare a Medicamentului din România (OSMR) a lansat, săptămâna trecută, Sistemul Naţional de Verificare a Medicamentelor, cu scopul de a proteja pacienții împotriva medicamentelor contrafăcute. Acest sistem va fi implementat pe durata unui an, urmând să devină funcțional din 9 februarie 2019.
„În clipa în care medicamentul va fi eliberat, farmacistul va verifica seria medicamentului. Dacă medicamentul este valid, va putea fi eliberat, dacă nu, va fi o serie întreagă de proceduri, în funcţie de situaţie. Dacă se constată că o cutie este contrafăcută, ea va fi pusă în carantină şi se vor lansa nişte alerte”, a explicat Dan Zaharescu, președintele OSMR.
Acesta a mai precizat că nu vor mai putea fi eliberate fracţii din cutiile de medicamente, România fiind, în prezent, o excepţie în Uniunea Europeană cu această practică în farmacii.



.jpg)