Traversăm o perioadă în care se înregistrează un număr mare de cazuri de gripă, situaţie cauzată, în primul rând, de mutațiile pe care le suferă virusul gripal şi care dezarmează sistemul imunitar.
Transplant hepatic la un bolnav de cancer, în premieră în România
La Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti a avut loc ieri, în premieră pentru România, o intervenţie de transplant hepatic la un pacient de 46 de ani, suferind de cancer colorectal. Transplantul a fost realizat de o echipă condusă de prof. univ. dr. Irinel Popescu, şeful Centrului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni. Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ opt ore, evoluţia post-transplant a pacientului fiind favorabilă. "În mod obişnuit, nu se face transplant hepatic pentru asemenea indicaţii, de care ar beneficia foarte mulţi pacienţi: mii de pacienţi cu metastaze hepatice cu cancer colorectal. Deoarece există posibilitatea ca după operaţia de transplant boala neoplazică să disemineze. De aceea, indicaţiile trebuie făcute cu foarte multă precauţie. În cazul nostru, este pentru prima oară când se face un transplant cu o asemenea indicaţie", a precizat profesorul Irinel Popescu.




