Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Tratamente naturiste ale bolilor vasculare
Fitoterapia recomandă preparate din plante care să mărească rezistența capilarelor. Acest tip de tratament trebuie completat cu o alimentaţie vegetariană, strict hiposodată.
În lunile de iarnă, persoanele mai în vârstă se deplasează încet şi cu mare risc din cauza stratului gros de zăpadă şi a gheţuşului alunecos. La venirea primăverii, preocupările cotidiene cer mai multă mişcare atât în lucrările din grădină şi câmp, cât şi în deplasările pe asfaltul străzilor.
Acum apare un mare impediment. Picioarele grele şi obosite se mişcă cu dureri mari, fie la nivelul muşchilor, din cauza bolilor acutizate de circulaţia periferică a sângelui prin artere şi vene, fie în oasele îmbătrânite, cu reumatisme şi artroze.
În această perioadă, cabinetele medicale sunt tot mai des vizitate de pacienţi care acuză dureri de picioare, descriind simptomele caracteristice pentru flebite, tromboze, varice şi ulcere varicoase.
Flebitele se manifestă prin inflamarea venelor, uneori cu formare de cheaguri în interior, care blochează curgerea sângelui pe verticală. Flebita superficială se caracterizează prin apariţia unui cordon roşu, inflamat şi dureros în lungul venei.
Tromboflebita este localizată la nivelul venelor şi constă din inflamarea peretelui vasului sanguin şi formarea unui cheag (tromb), aderent pe peretele interior, ca urmare a coagulării intravenoase a sângelui. Are loc o obturare, parţială sau totală, a venei, mai întâi în talpa piciorului şi ulterior în venele gambei, vena femurală şi iliacă.
Varicele sunt dilatări, deformări şi alungiri patologice, permanente şi neregulate, ale unor vase superficiale, mai ales la picioare, ca urmare a pierderii elasticităţii şi a structurii laxe a peretelui venos.
Ulcerul varicos este o complicaţie a varicelor, care provoacă o ulceraţie cronică, greu vindecabilă. Apariţia bolii este favorizată de statul prelungit în picioare, tulburări endocrine şi metabolice, diabet zaharat, anemie avansată, obezitate, hipertensiune arterială, tulburări de circulaţie şi, mai ales, după traumatisme locale cu necrozări.
Tratamentele fitoterapeutice
Pentru flebite şi tromboze, în tratament intern se utilizează:
- infuzie de sulfină galbenă, cu efecte în fluidizarea sângelui îngroşat, în blocarea coagulării (datorită conţinutului în cumarine) şi în combaterea insuficienţei veno-limfatice (prin acţiunea benefică a flavonoidelor);
- infuzie din frunze de afin, cu acţiune vindecătoare datorită conţinutului în flavonoide, taninuri şi vitamina P, cu efect în reducerea proceselor inflamatorii, în creşterea rezistenţei capilare şi în reglarea permeabilităţii vaselor de sânge;
- infuzie din frunze uscate de viţă-de-vie (soiuri roşii) cu efecte de reducere a fragilităţii capilarelor datorită conţinutului în antocianozide;
- amestec din flori de castan sălbatic, arnică şi păducel, fructe de măceş şi scoruş de munte, frunze de coada-calului şi mesteacăn (în părţi egale), din care se prepară o infuzie cu trei linguriţe amestec mărunţit la 500 ml apă clocotită; se beau trei ceşti pe zi, după mese;
- decoct din frunze uscate de ghimpe şi traista-ciobanului, cu rol în evitarea formării cheagurilor, fiind un bun tonic al musculaturii netede şi al pereţilor vaselor;
- tinctură din flori de sulfină şi coada-şoricelului, herba de rostopască şi trei-fraţi-pătaţi, scoarţă de salcie, stejar şi castan sălbatic (în părţi egale); se iau câte 30 picături de două-trei ori pe zi, cu 20-30 minute înainte de mesele principale, în cure de două-trei săptămâni pe lună.
În uz extern se recomandă:
- comprese la picioare cu decoct din scoarţă de castan sau alun, rizomi de ferigă sau infuzie de pedicuţă sau ruşcuţă de primăvară (un pumn la un litru apă), cu adaos de puţin oţet;
- cataplasmă cu pulbere din flori de arnică sau sunătoare, amestecate cu făină de in sau praf de argilă în puţină apă.
Pentru varice şi ulcer varicos
Intern se recomandă:
- infuzie de salvie, sulfină galbenă sau urzică vie cu efecte cicatrizante, depurative şi tonifiante în activarea circulaţiei sângelui şi în stimularea refacerii ţesuturilor lezate prin ulceraţii;
- amestecuri din flori de gălbenele, frunze de salvie, herba de coada-calului, flori şi scoarţă de castan sălbatic, rădăcini de păpădie şi tătăneasă din care se prepară o infuzie cu acţiune cicatrizantă, depurativă şi tonifiantă, în activarea circulaţiei sângelui şi în stimularea refacerii ţesuturilor lezate prin ulceraţii;
- amestec din frunze de viţă-de-vie şi alun cu herba de coada-şoricelului din care se ia o linguriţă la 200 ml apă în clocot, se infuzează acoperit şi se beau două-trei ceaiuri, având efecte în subţierea sângelui şi în oprirea proceselor inflamatoare.
Regimul alimentar
În flebite şi tromboflebite:
Se bazează pe consumul de crudităţi şi sucuri de legume, precum şi sucuri de fructe (mere, lămâi, portocale, grapefruit). Bune rezultate dă amestecul de sucuri cu: sfeclă roşie (300 ml), morcov (200 ml), mere roşii (100 ml), varză albă (100 ml), ţelină (50 ml) şi cartofi cruzi (20 ml) care se fragmentează în 3-4 reprize.
Se continuă cu o alimentaţie vegetariană, strict hiposodată, urmată de produse lactate şi, treptat, se intră într-o dietă normală. Este eficace un regim bogat în ceapă care împiedică tromboza, precum şi alimente care previn constipaţia şi obezitatea.
Necesarul de vitamine (K, A, B, C, E, PP) şi de săruri minerale (K, Co, Mn, Fe) este asigurat, zilnic, cu salată de morcov şi sfeclă roşie, germeni de grâu (50-100 g) şi drojdie de bere uscată (două-trei linguriţe).
Se exclud din alimentaţie carnea grasă (de porc, raţă şi gâscă), slănina, mezelurile, zahărul, cafeaua, ciocolata, alcoolul şi tutunul.
După primele semne de varice dureroase se adoptă un regim alimentar de cruţare timp de două- trei zile pe săptămână în care sunt interzise carnea de porc, grăsimile animale, mezeluri, afumături, conserve, sosuri şi băuturi alcoolice. În schimb, sunt indicate alimentele bogate în vitamine (varză, morcov, tomate, salată, pătrunjel, ridichi, lămâi, portocale, afine). Cu efecte evidente va fi tratamentul cu vitamina E (300-500 mg pe zi), pe o perioadă mai îndelungată, care asigură reducerea varicelor până la vindecare.
Se insistă mult pe acţiunile benefice ale apiterapiei, folosind un preparat obţinut din 300 g miere de salcâm şi 600 ml suc de ceapă roşie; după omogenizare se păstrează la rece şi se consumă câte 50 g, de trei ori pe zi, înainte de mesele principale, timp de o lună. După o pauză de 30 zile, tratamentul se repetă. Este contraindicat în gastritele hiperacide şi în ulcere gastro- duodenale.