Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Un nou semnal de alarmă privind tuberculoza
Specialiştii din domeniul medical trag un nou semnal de alarmă în ceea ce priveşte incidenţa, riscurile şi tratarea tuberculozei în România. În ciuda eforturilor depuse, România continuă să rămână a şasea ţară ca incidenţă a tuberculozei în Regiunea Europa a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Mesajul a fost lansat în cadrul conferinţei „Condiţia pacientului cu tuberculoză în România şi în spaţiul european”, organizată, luni, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti, de Asociaţia Română a Bolnavilor de Tuberculoză (ARBTB) în parteneriat cu institutul şi Societatea Română de Pneumologie (SRP).
Organizatorii au arătat că, oficial, în România, sunt trataţi anual aproximativ 30.000 de bolnavi cu tuberculoză, dintre care un procent însemnat îl reprezintă pacienţii cu tuberculoză multimedicamentos-rezistentă (TB MDR) sau tuberculoză extrarezistentă la medicaţie (XDR), al căror număr rămâne crescut. În acest context, sistemul sanitar românesc continuă să se confrunte cu o subfinanţare, chiar dacă, potrivit Strategiei naţionale de sănătate 2015-2020, se prevede creşterea importantă a bugetului dedicat controlului TB. „Comisarul OMS Dara Masoud afirma în anul 2014 că «fiecare al doilea bolnav cu tuberculoză din UE provine din România» şi sublinia importanţa elaborării unei strategii naţionale pentru controlul tuberculozei în România. Guvernul României va trebui să se asigure că resursele pentru accesul universal la diagnosticul şi tratamentul tuberculozei, precum şi pentru alte strategii inovative, vor deveni o prioritate în bugetul naţional alocat Sănătăţii”, a declarat Gilda Popescu, managerul interimar al Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
Ea a spus că România are o rată de depistare foarte bună pentru cazurile noi, însă mai puţin eficientă pentru cazuri cu rezistenţă multidrog. „Rata de succes terapeutic pentru cazurile noi confirmate în România a atins valoarea de aproape 85,6%, iar pentru recidive aproape 70%. Tuberculoza multidrog rezistentă de-abia a obţinut o rată de succes terapeutic de 32%, rată îmbunătăţită dacă ne raportăm la anul 2008. Tuberculoza chimiosensibilă, chiar dacă este într-un procent mare, deţinem primul loc în UE, este o problemă pe care o gestionăm bine, o detectăm bine şi avem rată de succes de 86%. Tuberculoza multidrog rezistentă este detectată în procent de 52% şi are o rată de succes de numai 32%”, a afirmat managerul institutului.
Un medicament „extrem de activ” pe lista medicamentelor pentru TB
Gilda Popescu a menţionat că cele mai multe cazuri de tuberculoză se regăsesc în judeţele Dolj, Galaţi, Teleorman, Mehedinţi, iar cele cu incidenţa cea mai mică sunt judeţele Harghita şi Covasna. Managerul a amintit că, de curând, lista medicamentelor C2 a fost completată cu un medicament „extrem de activ” care scurtează atât durata tratamentului şi care are şi şanse mari de creştere a ratei de succes terapeutic.
În 2006, România era pe locul 42 din totalul celor 211 de ţări care raportau date către OMS privind incidenţa TB (în Regiunea OMS Europa, România ocupa locul al şaselea din punctul de vedere al incidenţei globale a TB).
În prezent, chiar dacă se semnalează o scădere lentă, numărul total de cazuri înregistrate în România este aproape egal cu suma celor înregistrate în Uniunea Europeană.
Tuberculoza afectează în proporţie majoră populaţia săracă, predominant rurală, al cărei acces la servicii medicale este limitat. Valori crescute se înregistrează şi în rândul populaţiei de etnie romă, la care se adaugă persoanele fără adăpost din mediul urban şi populaţia din penitenciare.