Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Vaccinarea anti-COVID, etapa a doua
Persoanele în vârstă și cele din categoriile de risc ar putea fi vaccinate împotriva COVID-19 mai repede decât prevedea inițial calendarul, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. În țară au început pregătirile pentru cea de-a doua etapă de vaccinare, preconizată să înceapă azi, 15 ianuarie. Vor fi imunizate aproximativ 4 milioane de persoane cu vârsta peste 65 de ani și, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate, persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și peste un milion de persoane care deservesc activități esențiale. Programarea se face on-line (https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login), prin medicul de familie sau prin apel telefonic la direcțiile de sănătate publică. (I. M.)



.jpg)