Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces la nivel mondial, fiind responsabile pentru aproximativ 32% din totalul deceselor globale, majoritatea (peste 85%) fiind reprezentate de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Controlul factorilor de risc (fumat, hipertensiune, diabet zaharat, dislipidemie, sedentarism, supragreutate) ar permite prevenirea sau întârzierea apariției acestor patologii severe. Odată instalată boala, controlul lor este și mai important pentru prognosticul pacienților.


