Credincioșii sosiți în număr mare din Dobrogea și din alte locuri la Mănăstirea Valea Teilor din Episcopia Tulcii au trăit duminică, 28 iunie, momente de binecuvântare și bucurie duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Altarul de vară al mănăstirii. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit Evanghelia duminicală, vorbind despre credința puternică și smerenia sutașului, care trebuie să ne însoțească și pe noi în urcușul vieții creștine. Totodată, au fost înălțate și rugăciuni de pomenire a ctitorilor și binefăcătorilor așezământului monahal. La finalul slujbei, credincioșii prezenți au luat parte și la agapa oferită de mănăstire.


