.jpg)
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Fapte 18, 22-28
În zilele acelea, Pavel, coborându-se la Cezareea, s-a suit (la Ierusalim) și, îmbrățișând Biserica, a coborât la Antiohia. Și, stând acolo câtva timp, a plecat, străbătând pe rând ținutul Galatiei și Frigia, întărind pe toți ucenicii; iar un iudeu, cu numele Apolo, alexandrin de neam, bărbat iscusit la cuvânt, puternic fiind în Scripturi, a sosit la Efes. Acesta era învățat în calea Domnului și, arzând cu duhul, grăia și învăța drept cele despre Iisus, cunoscând numai botezul lui Ioan. Și el a început să vorbească, fără sfială, în sinagogă. Auzindu-l, Priscila și Acvila l-au luat cu ei și i-au arătat, mai cu de-amănuntul, calea lui Dumnezeu. Și, voind el să treacă în Ahaia, l-au îndemnat frații și au scris ucenicilor să-l primească. Și, sosind (în Corint), a ajutat mult cu harul celor ce crezuseră; căci, cu tărie și în fața tuturor, el înfrunta pe iudei, dovedind din Scripturi că Iisus este Hristos.
