.jpg)
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Fapte 20, 7-12
În zilele acelea, adunându-se ucenicii să frângă pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească și a prelungit cuvântul lui până la miezul nopții. Iar în camera de sus, unde se adunaseră, erau multe făclii aprinse. Dar un tânăr cu numele Eutihie, șezând pe fereastră, când Pavel ținea lungul său cuvânt, a adormit adânc și, doborât de somn, a căzut jos de la catul al treilea și l-au ridicat mort. Iar Pavel, coborând, s-a aplecat peste el și, luându-l în brațe, a zis: Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el. Și, suindu-se și frângând pâinea și mâncând, a vorbit cu ei mult, până în zori, și atunci a plecat. Iar pe tânăr l-au adus viu și foarte mult s-au mângâiat.
