„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
De unde vin puterea și autoritatea lui Hristos
Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veţi spune, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui? Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de prooroc. Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. Matei 21, 23-27
***
Discuţia dintre Domnul Iisus Hristos şi arhiereii iudei am putea spune că nu a avut un final anume. Răspunsul pe care-l aşteptau iudeii a rămas suspendat, nu a fost rostit. Învăţaţii de atunci doreau să ştie care este sursa puterii şi a autorităţii Domnului Hristos. Nu înţelegeau cum a înmulţit pâinile şi peştii, cum a înviat din morţi pe fiica lui Iair, cum a izgonit pe demoni, cum a redat auzul celor surzi şi vederea celor orbi. Mântuitorul nu a explicat direct, ci a lăsat faptele să vorbească. Ştim că minuni nu poate săvârşi decât cineva care primeşte din partea lui Dumnezeu puterea de a face minuni, cineva care este sfânt. Or, iudeii tocmai acest lucru nu doreau să-l accepte: că în faţa lor era un Om sfânt. Acest galileean era altfel decât ei şi cei de până la ei. Domnul Hristos nu căuta popularitatea ieftină, ci vorbea cu autoritatea unui profet, săvârşind minuni cu puterea Sa dumnezeiască. Domnul Hristos era mai mult decât ieri, mai presus de astăzi şi înaintea zilei de mâine. (Pr. Dumitru Păduraru)