Dicţionar liturgic

Proscomidia (III): Pâinea dospită cu aluat simbolizează sufletul desăvârşit şi întruparea desăvârşită a Domnului Iisus. Pâinea cu aluat aminteşte de aluatul nestricăciunii cu care Mântuitorul a asemănat împărăţia cerurilor (Luca 13, 20-21) şi care este Hristos Însuşi. Pâinea folosită la Proscomidie se numeşte prescură. Din ea preotul scoate miridele, folosindu-se de obiectele de cult care stau la proscomidiar: copia, buretele cu care se adună firimiturile prescurilor tăiate şi care se pun pe sf. disc; se ia apoi steluţa (obiect ritual, simbolizând steaua de la Betleem, dar şi pecetea mormântului izvorâtor de viaţă), numită şi asterisc sau avezdă, se tămâiază cu fum din cădelniţă şi se aşază pe sf. disc, rostindu-se cuvintele: „Şi venind steaua a stat deasupra unde era Pruncul“; preotul ia apoi acoperământul discului (pocrovăţ) şi acoperă sf. disc, tămâindu-l, aşa cum a făcut şi cu potirul, iar peste ele pune un acoperământ mai mare, numit aer. Astfel aşezate pe masa de la proscomidiar, cinstitele daruri sunt din nou tămâiate, binecuvântate şi slujba Proscomidiei se încheie cu rugăciunea: „Slavă, Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru...“, rugăciune numită apolis sau otpust. Acoperirea darurilor şi rămânerea lor tainică la proscomidiar până la Vohodul mare însemnează vremea necunoscută a vieţii lui Iisus, petrecută de El la Nazaret şi Capernaum, înainte de Botezul Său şi de începerea lucrării Sale în lume (comentează Sf. Gherman şi Nicolae Cabasila). Fumul tămâiei (cădirea) de la sfârşitul Proscomidiei simbolizează aromatele cu care a fost îmbălsămat trupul Domnului (cf. Sf. Gherman), dar şi darurile magilor la Naştere, mirida pentru Sf. Fecioară (numită şi Bogorodiţa, Bogorodicina sau Panaghia) aşezată pe sf. disc închipuie pe Maica Domnului îndurerată, la picioarele Crucii Fiului său răstignit.