Dicţionar: Vechimea termenului „Liturghie“

Termenul "Liturghie" întrebuinţat în Biserica Ortodoxă este de origine greacă (λειτουργια), fiind folosit şi înainte de era creştină, dar cu un alt înţeles. Pentru început, cuvântul "Liturghie" desemna orice serviciu sau slujbă publică, orice acţiune sau lucrare în interes public sau comun, altfel spus, orice activitate depusă de un slujbaş al statutului în interesul poporului sau în interesul general al cetăţenilor unui stat. În Antichitatea greacă precreştină aşadar, acest cuvânt avea o însemnătate şi o întrebuinţare nereligioasă, în plus, el fiind aplicat şi pentru descrierea activităţii slujitorilor cultului din religiile păgâne.

În creştinism, termenul λειτουργια capătă valenţe religioase datoriă Septuagintei (traducerea grecească a Vechiului Testament), care îl foloseşte pentru traducerea cuvântului evreiesc "abodah", adică funcţia preoţilor din legea veche. Mai târziu, autorii cărţilor Noului Testament îl vor folosi şi ei cu acest sens, iar în felul acesta cuvântul λειτουργια pătrunde în vocabularul creştin. În noua terminologie, el desemna pe de o parte oficiul sacramental, iar pe de altă parte, lucrarea, exercitarea sau îndeplinirea actelor de cult săvârşite de slujitorii cultului creştin, începând cu Sfinţii Apostoli. În primele secole creştine, acest cuvânt are o însemnătate mult mai largă, de cele mai multe ori indicând toată lucrarea apostolică şi misionară în slujba Evangheliei creştine, aşa cum se poate observa şi în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel (15, 16).

Dacă în Antichitatea creştină cuvântul λειτουργια avea un înţeles mult mai larg decât sensul actual, indicând deci totalitatea actelor de cult sau slujirea preoţească în general, cu timpul, percepţia acestuia s-a restrâns. Începând cu secolele V-VI, el era aplicat cel mai des pentru a desemna "Cina cea de Taină", iar mai apoi la ceea ce înţelegem noi astăzi prin "Liturghie", adică slujba sfântă a Jertfei Legii celei Noi şi a împărtăşirii credincioşilor cu Sfintele Daruri. Afirmaţia de mai sus este întărită de Teodoret al Cirului, care în Epistolele sale spune: "În toate Bisericile aceasta este începătura slujbei celei de taină, adică a Litrughiei euharistice".

Prin urmare, termenul pe care noi astăzi îl întrebuinţăm pentru a desemna serviciul divin suprem, adică "Sfânta Liturghie", este de origine greacă şi provine din epoca precreştină. El pătrunde în creştinism prin Septuaginta, sensul său căpătând o valoare mult mai mare datorită autorilor cărţilor Noului Testament. Însemnătatea şi valoarea pe care cuvântul λειτουργια le are astăzi s-au conturat tocmai în secolul VI, păstrându-se nealterat până astăzi în întreaga lume ortodoxă.