„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Domnul Hristos, Lumina lumii
Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei. Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, Ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: "Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?" De aceea nu puteau să creadă, că iarăşi a zis Isaia: Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec Acestea a zis Isaia, când a văzut slava Lui şi a grăit despre El. Totuşi şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă; Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Iar Iisus a strigat şi a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. Ioan 12, 36-47
Ne îndeamnă Domnul Iisus Hristos: „Cât aveţi Lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii”. Domnul Hristos este Lumina lumii. Îndemnul Mântuitorului este ca fiecare dintre noi să devină o lumină din Lumina vieţii şi învăţăturii Sale. Din viaţa de zi cu zi se poate observa că exista o luptă între bine şi rău. Un om păcătos are sufletul întunecat, iar de pe chipul său a dispărut seninătatea binecuvântării divine. Lupta aceasta este una foarte subtilă, aproape nedetectabilă pentru cei fără preocupări duhovniceşti. Părinţii Bisericii vorbesc despre un război nevăzut care se dă pentru sufletul fiecăruia dintre noi. În acest război eşti atras şi ispitit cu toate „bunătăţile” şi „dulcegăriile” întunericului. Necinstea, minciuna, imoralitatea, falsa credinţă sunt cursele care ni se întind în acest război de către cel rău. Ne-a plămădit Dumnezeu ca fii ai Luminii, ca veşnice făclii ale Învierii şi Înălţării.