„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Înţelepciune biblică: Să nu-L trădăm pe Domnul
"A zis Iisus către ucenicii Săi: "Ştiti că peste două zile vor fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit" (Matei 26, 1-2)
Mântuitorul Hristos le arată ucenicilor că patimile Lui înseamnă scăpare de mii şi mii de rele, le arată că ceea ce se face este o taină, o sărbătoare şi o prăznuire care se săvârşeşte spre mântuirea omenirii şi că ştie mai dinainte tot ce are să sufere. Hristos prin pătimirea Sa a împăcat pe om cu dumnezeirea şi i-a redat libertatea. Iisus Hristos intră în Ierusalim ca un împărat, însoţit de mulţime de oameni cu ramuri de finic în mâini strigând: "Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului", iar după patru zile tot ei au strigat: "Răstigneşte-L". Oare nu suntem şi noi ca aceşti oameni? Hristos ne-a dat atâtea daruri, iar noi, în loc să lucrăm şi să le înmulţim, ne lăsăm duşi de o stare de indiferenţă. Hristos a blestemat smochinul neroditor care s-a uscat. Să ne temem şi noi, că suntem ca nişte pomi fără roade pe pământ. Hristos primeşte pe femeia păcătoasă să-I spele picioarele. Să ne apropiem şi noi de Domnul şi cu lacrimi de pocăinţă să-I udăm picioarele şi să I le sărutăm. Hristos este vândut de Iuda pentru 30 de arginţi. Să ne ferească Dumnezeu să-L trădăm şi noi pe Domnul pentru cinste sau din frică. Hristos spală picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină, ca să ne înveţe smerenia pe toţi. Mântuitorul nostru săvârşeşte prima Sfântă Liturghie la Cina cea de Taină, întemeiază jertfa liturgică şi împărtăşeşte pe ucenici înainte de patima Sa. Să preţuim toată viaţa Biserica, să mergem regulat la Sfânta Liturghie şi să ne apropiem cu frică şi evlavie de Sfânta Împărtăşanie, mai ales la marile praznice. Să mergem cu sfintele femei mironosiţe să plângem pe Iisus Hristos şi mai ales să ne plângem păcatele noastre lângă Crucea Lui. Hristos îşi dă duhul şi apoi este pus în mormânt. Să îngenunchem cu mare credinţă la Mormântul Domnului, să ne rugăm şi să ne cerem iertare, să ne împăcăm unii cu alţii şi în noaptea sfântă a Sfintelor Paşti să aşteptăm clipa de taină a Învierii Domnului şi a învierii noastre. Să mergem săptămâna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mântuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mântui. Să ne învrednicească Bunul Dumnezeu să ne bucurăm cu toţii de lumina Învierii Mântuitorului şi să cântăm cântarea îngerească de biruinţă asupra morţii şi a iadului.