„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Ioan 6, 40-44
„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, iar Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Deci, iudeii murmurau împotriva Lui fiindcă zisese: Eu sunt Pâinea ce S-a coborât din cer; și ziceau: Oare nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, și nu știm noi pe tatăl Său și pe Mama Sa? Cum spune El acum: M-am coborât din cer? Iisus a răspuns și le-a zis: Nu murmurați între voi. Nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-l va aduce Tatăl, Care M-a trimis, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.”
Cum va fi viața viitoare?
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 163
„… stăruie în ostenelile cele pentru virtute, și atunci vei ști lămurit că viața noastră nu se mărginește la viața de aici. Iar dacă cineva te-ar întreba: Dar cine a venit de pe lumea cealaltă și i-a spus ce-i acolo?, tu răspunde-i așa: N-a venit nici un om și chiar dacă ar fi venit tot n-ar fi fost crezut; i s-ar fi spus că se laudă și că înflorește lucrurile. Dar Stăpânul îngerilor ne-a vorbit lămurit despre acelea. Așadar, pentru ce să mai avem nevoie de un om de pe cealaltă lume, când Cel Ce are să ne ceară socoteală de faptele noastre ne strigă în fiecare zi că a pregătit și iadul și a gătit și împărăția, dându-ne dovezi clare de toate acestea? Dacă Domnul nu ne-ar judeca pe lumea cealaltă, apoi nu ne-ar pedepsi nici aici, pentru că atunci cum s-ar explica faptul că pe lumea aceasta unii păcătoși sunt pedepsiți, alții nu?”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LXXVIII, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 888
„… pe lumea cealaltă nimeni nu va putea să ne dea o mână de ajutor dacă nu ne vor da o mână de ajutor faptele noastre. Nu pentru că nimeni nu vrea, ci pentru că nu poate. Tot așa și fecioarele cele nebune; caută să-și găsească scăparea acolo unde nu-i putință de scăpare. Același lucru l-a arătat și fericitul Avraam, când a spus că prăpastie mare este între voi și noi și nu se poate trece chiar dacă ar vrea cineva (Luca 16, 26).”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viața lui Moise sau despre desăvârșirea prin virtute, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 68
„ (…) viața aceasta, în care trebuie să ne pregătim pentru viața viitoare, în care nu vom mai săvârși nici un lucru din cele ce ne sunt îngăduite aici, nici lucrarea pământului, nici neguțătoria, nici slujirea noastră, nici altceva din cele cu care ne sârguim aici. Ci petrecând în nelucrare totală, vom aduna roadele semințelor semănate de noi în viața aceasta. Ele vor fi nestricăcioase, dacă semințele semănate în viață au fost bune, și stricăcioase și primejdioase dacă am semănat semințe rele în timpul lucrării pământului în viața aceasta.”