Ioan 6, 56-69

„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu sunt viu prin Tatăl, tot așa și cel ce Mă mănâncă pe Mine va fi viu prin Mine. Aceasta este Pâinea care S-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinții voștri mana și au murit. Cel ce mănâncă această Pâine va trăi în veac. Acestea le-a zis pe când învăța în sinagoga din Capernaum. Deci, mulți din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus, știind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă smintește aceasta? Dar dacă veți vedea pe Fiul Omului suindu-Se acolo unde era mai înainte? Duhul este cel ce dă viață; trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și sunt viață. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus știa de la început cine sunt cei ce nu cred și cine este cel care îl va vinde. Și zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. Și, de atunci mulți dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi și nu mai umblau cu El. Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreți și voi să vă duceți? Simon-Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.”

Credința în Dumnezeu

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Nesteros, ap. I, 2, Cap. II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 552

„(...) Mărturisirea religiei noastre, care duce la contemplarea tainelor celor nevăzute și nu urmă­rește câștiguri prezente, ci o răsplătire cu cele veșnice, își are domeniul și metodele ei. Știința ei se compune din două părți: prima este practică, sau a faptelor, care constă în îndreptarea obiceiurilor și în curățirea de vicii, iar cealaltă este teoretică, și constă în contemplarea celor dumnezeiești și în cunoașterea înțelesurilor celor mai sfinte. Cine vrea să ajungă la teorie trebuie să urmeze cu toată sâr­guința și cu toată puterea mai întâi știința practică. Aceasta, pentru că practica se poate însuși fără teorie, dar teoria fără practică în nici un chip nu se poate învăța. Acestea sunt ca două trepte așe­zate și deosebite, pe care omul, din starea cea mai de jos a cu­noștințelor, caută să se urce pe cele mai înalte culmi ale științei. Dacă le urmează cineva în ordinea pe care am arătat-o, poate ajunge sus, dar dacă este înlăturată prima treaptă, nu se poate sări peste ea la cealaltă.”

Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, Cartea V, 15.4., în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1991), vol. 14, p. 276

„... se cere să luăm aminte ca la vremea marilor încercări să nu cădem din credință, ci să o păstrăm nestrămutată în Dumnezeu, fiindcă prin asemenea simțăminte în suflet, Dumnezeu va zăbovi (și El pururi) în cugetul nostru, neînvins...”