Istoria creştinismului (CMLIV): Conciliul II Vatican (1962-1965) (VI)

La 14 septembrie 1964, papa Paul al VI-lea (1963-1978) a deschis sesiunea a treia a conciliului. După discutarea capitolului Despre Fecioara Maria s-a votat textul care excludea denumirea „Maica Bisericii“, fiind numită doar „mijlocitoare“. Cu toate acestea, la 21 noiembrie, papa a proclamat-o pe Sfânta Fecioară Maria „Maică a Bisericii“, desolidarizându-se astfel de părerea conciliului. Tot în această, sesiune s-a finalizat şi aprobat capitolul al treilea al schemei „Despre Biserică“, ce făcea referire la colegialitatea episcopală şi primatul papal. Pentru a rămâne în limitele dorite de papă, conciliul a definit colegialitatea episcopală. Un colaborator al papei, referindu-se la documentul ce urma să fie aprobat, afirma: „Textul precizează puterile colegialităţii episcopale, fără a micşora câtuşi de puţin primatul papal. Autoritatea deplină, supremă şi universală a papei este întărită şi subliniată prin afirmaţia conform căreia colegiul episcopilor care urmează colegialităţii apostolice este subiect de putere supremă şi deplină a Bisericii numai în unire cu capul său, pontiful roman, şi niciodată fără el... Trebuie făcută distincţie între puterea dată imediat de consacrarea episcopală şi exerciţiul ei, care este condiţionat de suprema autoritate a papei“. Când s-au votat articolele despre colegialitatea episcopilor, conciliul a precizat: „Prin consacrarea episcopală se conferă plenitudinea hirotoniei datorită căreia episcopatul este numit supremul sacerdoţiu. Hirotonia conferă, împreună cu oficiul de a sfinţi, şi pe cel de a învăţa şi de a conduce. Acest oficiu totuşi nu poate fi exercitat decât în comuniune cu papa şi cu ceilalţi episcopi. Precum Petru şi ceilalţi Apostoli constituiau un colegiu apostolic, prin aceeaşi raţiune, pontiful roman, succesorul lui Petru, şi episcopii, succesorii Apostolilor, sunt uniţi între ei. Conform tradiţiei, episcopii comunicau între ei şi cu pontiful roman, aflându-se în legătura unităţii, păcii şi iubirii. Aceasta, în virtutea consacrării sacramentale şi a comuniunii cu papa şi cu ceilalţi episcopi“.