„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Istoria creştinismului (CMLXII): Conciliul II Vatican (1962-1965) (XIV)
La 14 septembrie 1965, s-a deschis sesiunea a patra a Conciliului II Vatican, în cadrul căreia s-a definitivat şi votat, printre altele, şi Declaraţia „Despre raporturile Bisericii Catolice cu religiile necreştine“, votată la 14-15 octombrie 1965. Despre evrei se afirma că „deşi copiii evreilor şi colaboratorii lor au participat activ la moartea lui Hristos, petrecută în timpul Paştilor, nu poate fi imputat fără deosebire tuturor evreilor care au trăit atunci, nici evreilor de astăzi. Deşi Biserica este noul popor al lui Dumnezeu, evreii nu trebuie să fie prezentaţi nici ca reprobaţi de Dumnezeu, nici ca blestemaţi, ca şi când aceasta ar deriva din Scriptură“. Faţă de celelalte religii (budism, mahomedanism ş.a.) s-a menţinut linia tradiţională, potrivit căreia nu există mântuire decât în Biserică şi pluralismul religios este o stare de fapt, dar care nu este voită de Dumnezeu. De aceea, era necesară intensificarea misiunii la popoarele afro-asiatice, subliniată în Decretul „Despre activitatea misionară“, votat definitiv la 30 noiembrie 1965. La 16 noiembrie 1965, după ample discuţii, a fost votată schema „Biserica şi lumea contemporană“, în cadrul căreia au fost abordate mai multe probleme privind demnitatea persoanei umane, ateismul, comunitatea oamenilor, activitatea umană în lume, demnitatea căsătoriei şi a familiei, valorificarea culturii, viaţa economică şi socială, comunitatea politică, promovarea păcii etc. Referitor la ateism, textul conciliului precizează că acesta îşi are cauza, într-o măsură considerabilă, în comportamentul credincioşilor. Este necesar ca atât credincioşii, cât şi ateii să contribuie împreună la instaurarea dreptăţii în lume, lucru realizabil doar prin dialog sincer, dar prudent. În viziunea multor sinodali, ateismul trebuia abordat şi pozitiv, întrucât mulţi atei „caută în realitate o concepţie mai adevărată despre Dumnezeu, o religie în acord cu evoluţia istorică a umanităţii, o Biserică care să susţină efortul de solidaritate al celor săraci“.