„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Istoria creştinismului (CMLXIII): Conciliul II Vatican (1962-1965) (XV)
La 14 septembrie 1965 s-a deschis sesiunea a patra a Conciliului II Vatican. Abordându-se problema familiei, discuţia s-a axat în special pe scopurile căsătoriei. Referitor la dreptul soţilor de a hotărî numărul copiilor, conciliul a stabilit că ambele scopuri ale căsătoriei, procrearea şi iubirea conjugală, sunt la fel de importante. În continuare s-a menţinut interdicţia absolută a divorţului şi avortului. În textul despre comunitatea oamenilor, s-a evidenţiat interdependenţa dintre oameni, bazată pe originea lor unică, acelaşi chip al lui Dumnezeu, aceeaşi menire şi aceeaşi răscumpărare în Hristos. Conciliul a cerut înlăturarea oricărei discriminări sociale, culturale, religioase, naţionale şi rasiale dintre indivizi şi popoare. Toate instituţiile erau chemate să combată sclavia socială şi politică, iar oamenii să renunţe la etica individualistă şi să se considere răspunzători unii pentru alţii, participând împreună la rezolvarea problemelor publice. În acelaşi context se înscria şi textul despre viaţa economico-socială, în care se afirma că „dreptatea şi egalitatea socială cer eliminarea gravelor discrepanţe economice legate de discriminarea socială”. Bunurile pământeşti au fost create de Dumnezeu pentru asigurarea existenţei tuturor. De aceea, săracii au dreptul să-şi procure cele necesare din bogăţia altora. Atitudinea Bisericii Romano-Catolice faţă de politică se reflectă în capitolul „Despre comunitatea politică“, în care se declară că Biserica nu este legată de un sistem politic, economic şi social, ci doreşte exclusiv să slujească tuturor oamenilor, indiferent sub ce formă de conducere s-ar afla, cu condiţia ca aceasta să recunoască drepturile fundamentale ale persoanei şi familiei, binele comun şi libertatea religioasă. Un accent deosebit s-a pus pe promovarea păcii în lume, cerându-se înlăturarea egoismului naţionalist şi educarea opiniei publice pentru condamnarea războiului. De asemenea, conciliul a cerut identificarea şi înlăturarea cauzelor discordiei dintre popoare (nedreptatea şi egoismul) şi angajarea activă a Bisericii în organizaţiile internaţionale pentru pace.