Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMLXX): Patriarhul Miron Cristea (1925-1939) (I)

Istoria creştinismului (CMLXX): Patriarhul Miron Cristea (1925-1939) (I)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 18 Mai 2008

Primul patriarh al României s-a născut la 18 iulie 1868, într-o familie de ţărani din Topliţa. Părinţii săi, George şi Domniţa Cristea, au avut opt copii, cinci fete şi trei băieţi, dintre aceştia supravieţuind numai viitorul patriarh. După cum reiese din inscripţia funerară de la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie“ din Topliţa, George şi Domniţa au trăit împreună 65 de ani, atingând astfel vârste patriarhale. Patriarhul Miron Cristea se mândrea cu originile sale, considerând ţăranul român ca fiind „cel care a asigurat, prin vremuri, perpetuarea neamului nostru şi a spiritualităţii sale, creatorul şi păstrătorul unor comori nepreţuite, care ne individualizează ca popor nobil european, cu adânci rădăcini înfipte în pământul strămoşilor noştri daci şi romani“. Întrucât s-a născut în preajma sărbătorii închinate Sfântului Prooroc Ilie, la botez a primit numele Elie, naşul urându-i „să crească mare, să fie sănătos şi popă să se facă!“. A început şcoala în localitatea natală, unde a dovedit „mare dragoste pentru învăţătură, ajutat fiind şi de o inteligenţă nativă sclipitoare“. Din clasa a III-a, părinţii au hotărât să-l dea la şcoala săsească din Bistriţa, deoarece tatăl său era convins că „dacă cu ungureasca nu poţi ieşi din Ungaria, cu nemţeasca te duci în lumea întreagă“. Departe de casă, la aproximativ 150 km, Elie Cristea a studiat până în 1883, obţinând calificativul „clasa I cu eminenţă“. În clasa a

V-a, Elie l-a rugat pe tatăl său să-l înscrie la liceul românesc din Năsăud. Aici, „profesorii erau eminenţi“, se învăţa latina cinci ore pe săptămână, greaca trei ore şi se punea accent pe studiul limbii române, a istoriei naţionale şi a folclorului. Se cultiva, în acest fel, în rândul tinerilor patriotismul, „deşi n-aveau cum să scape de rigorile unei programe de învăţământ, în ansamblu, rigidă, impusă de autorităţile austro-ungare“. La Năsăud, Elie Cristea a urmat cursurile Gimnaziului superior greco-catolic între anii 1883-1887, „numărându-se mereu printre premianţi“. La 22 iunie 1887, şi-a susţinut bacalaureatul, fiind singurul care a obţinut cel mai mare calificativ.