Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMXCVII): Cultura şi teologia protestantă până în 1870 (I)

Istoria creştinismului (CMXCVII): Cultura şi teologia protestantă până în 1870 (I)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 19 Iunie 2008

Încercările grele prin care a trecut protestantismul german în timpul dictaturii lui Adolf Hitler (1933-1945) au avut darul să purifice şi să unifice grupările protestante, ajutând chiar la o nouă înflorire a Bisericii. Cu toate acestea, a persistat, din punct de vedere organizatoric şi teologic, o mare dezbinare între luterani, chiar mai mare decât la calvini, unde sistemul presbiterial în conducere îngăduie o organizare şi o unificare deplină. În anul 1965, Biserica luterană din Statele Unite a intrat în dialog teologic cu Biserica Romano-Catolică. Grupul luterano-catolic american a publicat un raport, la 5 martie 1974, asupra rezultatelor la care s-a ajuns cu privire la primatul papal. Cel mai valoros teolog protestant dinainte de 1850, a fost Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher († 1834), predicator, apoi, primul profesor de teologie protestantă la Universitatea din Berlin. El a devenit celebru prin cele două lucrări „Cuvântări despre religie“ (1799), şi prin dogmatica sa, „Credinţa creştină“ (1821), în care afirmă că religia nu e nici act de cunoaştere, nici act de voinţă, ci stă în sentimentul de dependenţă faţă de infinit, faţă de Dumnezeu şi lume, sentiment care, afirma el, a condus şi pe Mântuitorul Iisus Hristos şi trebuie să conducă personalitatea fiecărui om, indiferent de ce religie ar fi. Faţă de iluminismul raţionalist şi naturalismul secolului al XVIII-lea, care nega chiar şi existenţa lui Dumnezeu şi nemurirea sufletului, concepţia lui Schleiermacher afirmă existenţa lui Dumnezeu strâns legat de lume şi un creştinism viu, care eliberează pe om de frământările şi îndoielile religioase. Dar, după concepţia sa, cuprinsul învăţăturii creştine nu poate fi dogma tradiţională a Bisericii, ci ceea ce experimentează conştiinţa creştină individuală. Folosind metoda inductivă, Schleiermacher porneşte de la datele conştiinţei spre a ajunge la Dumnezeu şi la voia Lui faţă de lume, concretizată în persoana lui Iisus Hristos.