Istoria creştinismului: Dialogul dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Anglicană în secolul al XVIII-lea (II)

Antioh Cantemir (1709-1744), unul dintre „întemeietorii filosofiei clasice şi ştiinţifice ruse“ a arătat culturii apusene forţa creatoare a spiritualităţii răsăritene în tipare latine. Şi a reuşit şi datorită Bisericii Angliei. Spre Anglia îşi îndrepta Petru cel Mare gândurile sale, voind a face din Rusia o ţară a culturii şi civilizaţiei, aşa cum făcuse Elisabeta I, regina Marii Britanii. Însuşi Petru cel Mare dorea o apropiere între creştinii din Europa, câştigând pentru această idee pe savantul Leibniz, cu care pune la cale „o pace în lume şi o apropiere a Bisericilor... nu pe cale doctrinară, ce s-a dovedit nesigură“, ci pe bază de cultură şi spiritualitate comună. Cel care începe punerea în practică a acestor idei e Antioh Cantemir, ajuns ambasador al Rusiei la Londra, la Paris şi apoi la Roma. El semnează tratatele diplomatice între Anglia şi Rusia (1734), devenind astfel primul diplomat al Rusiei cu puteri depline. Din acest moment încep serioase consultaţii între reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Ruse şi ai Bisericii Angliei. Lucrările lui Dimitrie Cantemir se tipăresc în limba engleză. Însăşi Curtea regală de la Londra ia sub patronajul său această acţiune, iar Arhiepiscopul de Canterbury dă binecuvântarea pentru asemenea „lucrare providenţială“. „«Istoria otomană», scria profesorul Alexandru Duţu, a atras atenţia Europei asupra unui ilustru savant şi asupra poporului din mijlocul căruia se ridicase. Opera a stăruit în lectura cititorilor din diferite ţări ale continentului şi a fost utilizată atât de cercetători ai Europei Răsăritene, cât şi de cercurile diplomatice occidentale implicate în chestiunea orientală; cu ajutorul ei s-au documentat apoi marii scriitori (şi istorici) care au susţinut lupta de eliberare a popoarelor din sud-estul european...“.