Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCCILVI): Înfiinţarea şcolilor teologice din Moldova (XI)

Istoria creştinismului (MCCCILVI): Înfiinţarea şcolilor teologice din Moldova (XI)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 20 Octombrie 2009

În anul 1851, domnitorul Grigore Alexandru Ghica al Moldovei a dat o lege pentru organizarea învăţământului, care includea desigur şi învăţământul bisericesc. Ca urmare, s-a luat hotărârea înfiinţării a două noi seminarii în Moldova, unul la Roman şi altul la Huşi. Seminarul din Roman

s-a deschis la 1 septembrie 1858 prin sprijinul ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, D. A. Cantacuzino, şi la stăruinţa mitropolitului Sofronie Miclescu al Moldovei şi Sucevei (1851-1860). Ducând la îndeplinire dispoziţia telegrafică din 12 aprilie 1858 a Ministerului, locotenentul de episcop Nectarie Hermeziu şi preotul catihet Dimitrie Matcaş, unul din preoţii de elită ai timpului, care avea să fie numit rector al seminarului, au găsit un local pentru şcoala teologică. În luna august a aceluiaşi an, printr-un concurs desfăşurat la Seminarul Socola din Iaşi, au fost aleşi profesori, iar la 1 septembrie s-au deschis cursurile cu o festivitate la care au luat parte „boieri, întregul cler şi un numeros popor“. Nectarie Hermeziu a „sfinţit apa“ şi „după citirea sfintelor rugăciuni au adresat Prea Cucerniciei sale Iconomului Dimitrie Matcaş un discurs, la care Prea Cucernicia sa au răspuns prin alt discurs“. După trei ani, cât a funcţionat în casele căminarului Gheorghe Petrovici, din mahalaua Bisericii „Sf. Neculai“, Seminarul a fost mutat în casele din nordul Bisericii Precista Mică, proprietatea lui Nicolae Bogza şi a Mariei Ghiţescu. După 22 de ani, la 17 mai 1883, Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice, prin ministrul Petre Aurelian, a aprobat cumpărarea unui imobil pentru seminarul din Roman, şi anume o proprietate a moştenitorilor lui Gheorghe Tulbure, pentru care statul a plătit suma de 48.000 lei. Însă acest spaţiul era insuficient pentru cei 120 de elevi care urmau cursurile seminarului în anul 1882. În aceste condiţii s-a format un comitet din care făceau parte episcopul Melchisedec (preşedinte), directorul Ioan Ştefănescu Flor şi alţi trei profesori pentru construirea unui local corespunzător.