Istoria creştinismului (MCCCLXVIII): Începuturile învăţământului teologic în Transilvania (IV)

Primele cursuri sistematice de pregătire a clerului ortodox român s-au deschis la 15 martie 1811 într-o casă dintr-un cartier al Sibiului, iar profesor a fost numit tânărul cărturar Gheorghe Lazăr (1779-1823). Peste doi ani, în locul lui Lazăr a fost numit profesor Ioan Moga, supranumit Teologul, nepotul episcopului Vasile Moga (1811-1845), care făcuse studii de teologie la Viena. Timp de peste trei decenii, Moise Fulea şi Ioan Moga au fost singurii profesori ai şcolii de preoţie de la Sibiu, până după 1848. Cursurile erau de şase luni, deci se ţineau şi câte două cicluri pe an. Se preda tinerilor teologi Dogmatica, Morala, Cântările bisericeşti şi Tipicul, noţiuni de Administraţie bisericească. De o pregătire mai bună s-au bucurat cei care au avut şansa să studieze sub îndrumarea strălucitului ierarh Andrei Şaguna. Venit în Transilvania în 1846, ca „vicar general“ al Episcopiei, Andrei Şaguna - fost profesor de teologie şi om de cultură superioară - a iniţiat un proces de înnoire în viaţa „şcolii clericale“ sibiene. În anul 1846 a hotărât ridicarea cursurilor de la şase luni la un an, urmând ca, pe lângă materiile de studiu de până atunci, să se introducă şi Exegeza, Pastorala, Metodica şi Limba română. În primul Sinod al Eparhiei, convocat la 12 martie 1850, s-a hotărât ca „şcoala clericală a diocezei acesteia să se prefacă într-un institut teologic-pedagogic, să se înzestreze întocmai după cum sunt întocmite alte seminarii şi tot clerul să fie dator înainte de ce s-ar preoţi a fi învăţător, după stările împrejur“. Pe baza acestei hotărâri, în 1852 durata cursurilor de teologie a fost mărită la doi ani de studii, în care se preda toate disciplinele teologiei, dar şi unele pedagogice, încât absolvenţii să fie şi învăţători, înainte de hirotonie. În anul 1861 durata cursurilor a fost mărită la trei ani, cum au rămas timp de 60 de ani, până în 1921.