Istoria creştinismului (MCCCLXXII): Începuturile învăţământului teologic în Banat (III)

În anul 1865, când s-a înfiinţat Episcopia ortodoxă română a Caransebeşului, primul ei episcop, Ioan Popasu (1865-1889), a transferat secţia românească a Seminarului de la Vârşeţ în oraşul său de reşedinţă. Cursurile s-au deschis la 1/13 noiembrie 1865 în vechea clădire a Episcopiei din Caransebeş. Cu toate că a avut de confruntat greutăţi materiale, totuşi şcoala teologică a progresat mereu. În toamna anului 1874 s-a înfiinţat şi o secţie pedagogică, pentru pregătirea viitorilor învăţători ai şcolilor din eparhie. În aceste condiţii s-a creat un Institut Pedagogic-Teologic, sub o singură conducere, după modelul celor de la Sibiu şi Arad. Până în 1896, cursurile pedagogice durau doi ani, iar apoi durata studiilor a ajuns la patru ani. Atenţia episcopului s-a îndreptat şi spre formarea unor cadre didactice bine pregătite, trimiţând numeroşi tineri la studii în diferite centre univer-sitare. La fel au procedat şi urmaşii lui Ioan Popasu, Nicolae Popea şi Miron Cristea. În anul 1891, în timpul arhipăstoririi lui Nicolae Popea s-a ridicat o clădire pentru Institut, care a fost folosită până în anul 1948. Ca şi la Institutele din Sibiu şi Arad, teologii din Caransebeş au înfiinţat o Societate de lectură, încă din 1868 (numită mai târziu „Ioan Popasu“), care avea şi o foaie de manuscris - „Progresul“. Comparativ cu Institutele din Sibiu şi Arad, numărul absolvenţilor de la Caransebeş era mult mai redus. Absolvenţii celor trei Institute teologice ortodoxe din Transilvania şi Banat erau oameni cu pregătire superioară dobândită nu doar în şcolile teologice, ci şi în gimnaziile pe care le absolviseră. Toţi cunoşteau cel puţin două limbi străine (germana, maghiara, iar în părţile Banatului şi sârba), încât aveau cunoştinţe mai temeinice decât absolvenţii din vechea Românie, care, în cele mai fericite cazuri, frecventaseră cursurile Seminariilor superioare de la Bucureşti şi Iaşi.