Istoria creştinismului (MCCCLXXIV): Începuturile învăţământului teologic greco-catolic în Transilvania (II)

După înfiinţarea Episcopiei unite de la Oradea, în anul 1777, era de aşteptat ca aceasta să deschidă un seminar teologic, nu doar pentru faptul că avea posibilităţi materiale, ci pentru că papa l-a încredinţat pe primul episcop al acestei episcopii, Moise Dragoş, să facă acest lucru. Însă, cu toate acestea, seminarul de la Oradea nu s-a putut înfiinţa din cauza opoziţiei episcopului romano-catolic maghiar de acolo. Potrivit unei dispoziţii a împăratului Iosif al II-lea, din 1781, candidaţii la preoţie din Eparhia unită a Oradiei se pregăteau în Seminarul teologic romano-catolic din Oradea. Această dispoziţie a fost respectată până în anul 1912, când consiliul profesoral a eliminat pe cei 16 teologi români pentru că vorbiseră în limba română. Mulţi tineri români uniţi din toate cele patru eparhii, în mod deosebit cei care se pregăteau să ocupe funcţii în ierarhie, administraţie sau învăţământ, erau trimişi la Facultatea de Teologie romano-catolică din Viena. În anul 1859 s-a deschis la Gherla o şcoală teologică cu numele de „Liceu teologic regesc-episcopesc“, în care învăţau mai ales tineri din părţile de nord ale Transilvaniei. Cursurile se făceau în limba latină, iar mai târziu în limba română. În toamna anului 1913, adică la un an de la numirea ca episcop a lui Valeriu Traian Frenţiu, s-a deschis Seminarul teologic de la Lugoj, într-o clădire impunătoare, construită pe vremea antecesorului său, Vasile Hossu, iar în 1914 - Şcoala normală de învăţătoare, aşezată într-un edificiu donat tot de către cel amintit. Seminarul a funcţionat doar câţiva ani. Toate Institutele teologice-pedagogice româneşti aveau numeroase fonduri şi fundaţii pentru ajutorarea studenţilor şi elevilor săraci sau pentru trimiterea lor la studii superioare.