Istoria creştinismului (MCCCLXXXVII): Şcoli organizate şi patronate de Biserică în Transilvania (VII)

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în afară de cele peste 300 de şcoli unite, alte vreo 300 de şcoli ortodoxe româneşti funcţionau în Episcopiile Timişoarei, Aradului şi în „Vicariatul“ Oradiei, după cum aflăm dintr-un anuar cu date statistice al Mitropoliei sârbe de Karlovitz, sub jurisdicţia căreia se aflau acestea. Începând cu anul 1876, Consistoriul din Sibiu a cerut mereu să se înfiinţeze „grădini şcolare“, pe lângă fiecare şcoală, în vederea instruirii practice a elevilor (pomicultură, legumicultură etc.). Spre exemplu, în anul şcolar 1889-1890 existau în întreaga Mitropolie ortodoxă a Ardealului 943 „grădini şcolare“. Tot pe atunci, în aceeaşi perioadă, existau 540 de şcoli poporale în Arhiepiscopia unită a Blajului, la care se adăugau cele din eparhiile Oradiei, Gherlei şi Lugojului. La începutul secolului al XX-lea, Biserica Ortodoxă avea 1.536 de şcoli, iar cea Unită 1.146. În ultimele cinci decenii de stăpânire străină, şcolile confesionale româneşti de ambele rituri au fost puse adeseori în situaţia de a fi desfiinţate sau înstrăinate de către Guvernul din Budapesta. Astfel, în 1879 ministrul Cultelor şi Instrucţiunii a elaborat un proiect de lege pentru introducerea obligatorie a limbii maghiare în şcolile pedagogice şi poporale româneşti cu obligaţia ca toţi învăţătorii acestora să înveţe limba maghiară în decurs de patru ani, dacă nu o cunoşteau. În aceste condiţii, mitropolitul Miron Romanul, în fruntea unei delegaţii, s-a prezentat la împăratul Francisc Iosif I, înmânându-i un memoriu-protest în acest sens (semnat de cei trei ierarhi şi nouă reprezentanţi ai Congresului Naţional Bisericesc), prin care cerea înlăturarea proiectului menţionat. În altă audienţă, s-au prezentat şi reprezentanţii Bisericii Unite - mitropolitul Ioan Vancea de la Blaj şi episcopul Victor Mihail de la Lugoj.