Istoria creştinismului (MCCCXCIV): Începuturile presei bisericeşti româneşti (I)

Începuturile presei bisericeşti sunt un rezultat al dezvoltării învăţământului teologic, deoarece abia după formarea unor oameni pregătiţi s-au putut pune bazele unor periodice bisericeşti. Încă din 18 decembrie 1838, tinerii dascăli de origine transilvăneană, ierodiaconul Dionisie Romano, profesor la „Şcoala Naţională“, şi Gavriil Munteanu, profesor la Seminarul din Buzău, au publicat o „înştiinţare“ prin care îşi anunţau intenţia de a publica un ziar bisericesc, „pentru a hrăni duhul religios şi moral ce a caracterizat întotdeauna naţia românească“. Ziarul a apărut la 7 ianuarie 1839, sub titlul „Vestitorul bisericesc“, gazetă religioasă şi morală. A apărut săptămânal, în patru pagini, în tipografia Episcopiei până în decembrie 1840. Avea şi un supliment de Meditaţii religioase, traduse din limba germană de Gavriil Munteanu, strânse apoi în două volume. Cele mai multe articole, de regulă traduceri, aparţineau celor doi redactori, la care se adăugau câteva cuvântări ale arhimandritului Eufrosin Poteca şi chiar traduceri făcute de elevii de la seminar. Aproape toate erau însă rupte de realităţile bisericeşti, fapt pentru care ziarul n-a avut nici un ecou în rândul preoţimii, fiind nevoit să-şi înceteze apariţia, după numai doi ani de existenţă. O bună parte din articolele publicate de Dionisie Romano în paginile „Vestitorului“ au fost strânse mai târziu într-un volum, cu titlul „Principii generale de înţelepciune şi datoriile tinerilor“ (apărut la Buzău în anul 1871). Cu toate că „Vestitorul bisericesc“ n-a fost de un real folos Bisericii şi preoţimii, totuşi, însemnătatea sa constă în faptul că a fost primul ziar în Biserica noastră, pregătind drumul publicaţiilor periodice de mai târziu. Din septembrie 1850 până în august 1852, Dionisie Romano, acum arhimandrit, a editat la Bucureşti un nou ziar bisericesc, mai interesant, intitulat „Eho ecleziastic“, gazetă religioasă-morală. Apărea o dată pe lună, având şi un supliment „Biblioteca religios-morală“, în care erau publicate diferite broşuri cu caracter religios-moralizator sau fragmente din cărţile Sfintei Scripturi. Nici acest ziar n-a avut o soartă mai bună, căci nefiind sprijinit de preoţime şi nici de oficialităţile bisericeşti, a trebuit să-şi înceteze apariţia.