La începutul secolului al XX-lea, în 1906, s-a redeschis tipografia eparhială, pusă iniţial sub îndrumarea Frăţimii Ortodoxe „Naşterea lui Hristos“, dar, după patru ani, arhiepiscopul Serafim a reuşit să o treacă sub conducerea sa. În această tipografie au apărut cărţi de slujbă în româneşte, după ediţii mai vechi de la Chişinău, dar şi cărţi de învăţătură, prin care se urmărea redeşteptarea sentimentelor naţionale româneşti. Preotul Mihail Ceachir a făcut traduceri din ruseşte („Catehismul“ lui Filaret Drozdov ş.a.), a întocmit „Abece-darul“, „Cartea de citire ruso-română“ şi un „Dicţionar ruso-român“. De asemenea, la solicitarea lui Mihail Ceachir, în anul 1906, Sfântul Sinod a permis tipărirea literaturii religioase în limba găgăuză. În traducerea lui au apărut Evanghelia şi un număr însemnat de cărţi religioase, care au jucat un rol enorm în dezvoltarea limbii şi culturii unui popor mic. Cu timpul, în special în perioada ateismului sovietic, multe dintre ele au fost pierdute. Pentru activitatea sa, Teatrul Naţional Găgăuz poartă numele „Mihail Ceachir“. La 25 ianuarie 1908 a apărut primul număr din „Luminătorul“, organ oficial al Eparhiei Chişinăului (1908-1944), „una dintre cele mai statornice reviste româneşti din Basarabia cu caracter religios şi moral, o tribună bisericească românească“, revistă redactată de preotul profesor Constantin Popovici (1860-1943) şi de ieromonahul Gurie Grosu (1877-1943), viitor mitropolit, tipărită în româneşte, cu litere ruseşti. A apărut lunar, până în anii celui de-al Doilea Război Mondial, publicând diferite articole cu caracter teologic, istoric, pastoral, predici (între altele, o parte dintre didahiile Sfântului Antim Ivireanul). La acestea se adaugă câteva periodice româneşti „laice“, ca „Basarabia“, „Viaţa Basarabiei“, „Cuvânt moldovenesc“, toate cu o existenţă scurtă.
