„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Istoria creştinismului (MCCLIII): Filantropia în Ţara Românească (IV)
Un moment important din istoria filantropiei în Ţara Românească îl constituie Regulamentul Organic, care stabilea înfiinţarea „Casei făcătoare de bine şi cele folositoare obştei“. Ea era condusă de un comitet alcătuit din trei persoane, în fruntea căruia se afla mitropolitul ţării. Prima măsură luată de comitet a fost aceea de a înfiinţa „Institutul pentru cerşetori“, care era condus de un preot. Preotul „institutului“ avea datoria de a se îngriji de hrana şi îmbrăcămintea cerşetorilor. Dacă numărul acestora era mai mare şi preotul nu putea face faţă problemelor, mai ales de îngrijire, ei erau trimişi de mitropolit la mănăstiri, unde erau îngrijiţi. O măsură cu caracter negativ în acest domeniu a luat-o domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) care, printr-o lege din 31 martie 1862, impozita cu 10% venitul net „al mitropoliei, episcopiilor..., precum şi al oricărui aşezământ de binefacere“. O măsură similară cu efecte, de asemenea, negative pentru viaţa Bisericii şi pentru lucrarea ei filantropică, a constituit-o legea care prevedea trecerea fondurilor mănăstirilor din Casa Centrală a Bisericii direct în vistieria ţării. Însă legea care a lovit cel mai mult în activitatea filantropică a Bisericii a fost cea a secularizării averilor mănăstireşti. Prin această lege Biserica a pierdut sursa principală care asigura desfăşurarea lucrării filantropice. Evident că Biserica, în ciuda dificultăţilor financiare cu care se confrunta din cauza reformelor amintite, nu şi-a părăsit misiunea şi vocaţia de a sluji şi material aproapelui. Ea a căutat ca în noul context să găsească noi soluţii care să permită o slujire filantropică, chiar de mai mici proporţii. După această dată, Biserica a iniţiat o serie de asociaţii din care făceau parte clerici şi mireni, tocmai cu scopul de a continua tradiţia filantropică. Ca forme de filantropie în această perioadă cunoaştem: aziluri, cantine ale săracilor, ajutoare în bani, cărţi ş.a. Cu diferite ocazii, Biserica iniţia colecte în scopul întrajutorării celor aflaţi în nevoie.