Istoria creştinismului (MCCLVIII): Filantropia în Transilvania (VII)

Mai multe numere din „Telegraful Român“ relatează despre cea mai mare fundaţie românească, Fundaţia Gozsdu, care-şi desfăşura activitatea în rândul românilor aflaţi atât în Ungaria, cât şi în Transilvania. Din nr. 58/1894 al „Telegrafului“ aflăm că în mod regulat se publicau „Analele fundaţiunii lui Gozsdu“, anale care prezentau, pe de o parte, veniturile fundaţiei, iar pe de alta, modul cum erau ele administrate. Analele cuprind şi lista bursierilor, unde studiază, formele sub care primesc ajutor financiar (burse, ajutoare, taxe etc.), precum şi valoarea ajutorului respectiv. Dintr-un alt număr al aceluiaşi ziar aflăm că în urma înfăptuirii României Mari, la 1918, au avut loc tratative româno-maghiare privind Fundaţia Gozsdu, din partea română fiind Ion I. Lăpedatu. Motivul acestor tratative a fost faptul că averea fundaţiei (evaluată atunci la suma de 200 de milioane de lei) se afla pe teritoriul Ungariei, iar beneficiarii ei se aflau acum în România. Conform înţelegerii convenite între cele două părţi, „averea fundaţiunii va reveni în posesiunea proprietarilor săi de până acum“. O altă problemă care s-a pus în această situaţie a fost cea referitoare la reorganizarea fundaţiei. Propunerea mitropolitului Nicolae al Ardealului a fost „ca în locul multelor burse mărunte distribuite până acum să se întemeieze căminuri studenţeşti pe lângă universităţi... cu bibliotecă, şi cu alte mijloace de studiu, cu toate localurile necesare întreţinerii studenţilor, în cele mai bune condiţii de igienă şi morală, dându-se tinerimii universitare îndrumări în sensul învăţăturilor Bisericii noastre drept măritoare“. În pofida negocierilor purtate între partea ungară şi cea română cu privire la modul de administrare a averii Fundaţiei Gozsdu, aflăm că această problemă nu s-a lămurit, deoarece un articol apărut în ziarul menţionat concluzionează: „Fiind vorba de o avere atât de însemnată şi de interesele studenţilor români din Ardeal, statul maghiar nu vrea să recunoască decât pe cei din Ungaria... Guvernul român are datoria de-a urgenta pe cale diplomatică clarificarea acestei chestiuni“.