Istoria creştinismului (MCCLXIII): Biserica Ortodoxă Română din Bucovina în perioada 1775-1918 (VI)

Bătrânul episcop Dosoftei s-a dovedit un apărător energic al intereselor româneşti în teritoriile de sub ocupaţie austriacă. Pe lângă protestele sale împotriva trimiterii de vicari sârbi şi a conducătorului şcolii teologice de la Biserica „Sfântul Ilie“, el a ameninţat Guvernul cu răzvrătirea poporului dacă vor mai fi încurajaţi rutenii aşezaţi în eparhia lui. S-a opus secularizării moşiilor Episcopiei şi s-a străduit ca veniturile noului Fond religionar să fie folosite numai pentru nevoile Bisericii Ortodoxe Române din Bucovina. În timpul lui au fost aduse la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou, în anul 1783. El s-a opus dârz măsurilor habsburgice şi micşorării numărului mănăstirilor şi reducerii drastice a călugărilor. Curtea habsburgică a făcut o mică excepţie şi a lăsat neatinsă moşia vechii episcopii a Rădăuţului cât timp a trăit Dosoftei Herescu. Atitudinea sa demnă, românească, n-a avut însă întotdeauna rezultatele scontate. El rămâne unul dintre marii ierarhi români din aceste locuri. Moartea lui, survenită la 22 ia-nuarie 1789, a fost privită de autorităţi ca o uşurare, căci dispărea un reprezentant de nădejde al vieţii româneşti. La propunerea mitropolitului sârb de la Carlovit, împăratul Iosif al II-lea a numit ca episcop, la 23 aprilie 1789, pe ieromonahul Daniil Vlahovici din Mănăstirea sârbească Covil (în apropiere de Carlovit), stabilit de câţiva ani în Bucovina ca director al şcolii clericare de la Biserica „Sfântul Ilie“. Hirotonia lui a avut loc la Carlovit, primind şi titlul de baron al imperiului. La Suceava, Daniil s-a străduit să-şi însuşească limba română. Acest ierarh, străin de sufletul credincioşilor români din Bucovina, a lovit în interesele românilor aflaţi sub stăpânire străină, ducând la îndeplinire o hotărâre a Curţii de la Viena de slavizare a numelor româneşti. El a dat dispoziţii oficiilor parohiale, ce ţineau evidenţa stării civile, să slavizeze onomastica prin terminaţii nu numai în ucraineană prin „-iuc“, ci şi poloneze, sârbeşti, mai puţin ruseşti.